19 martie 2024
ActualitateLansarea sesiunii de depunere a cererilor de finanţare pe Legea 350/2005

Lansarea sesiunii de depunere a cererilor de finanţare pe Legea 350/2005

Municipiul Bacău a lansat sesiunea I de depunere a proiectelor pentru acordarea finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al Municipiului Bacău pentru activitãţi nonprofit de interes general pentru anul 2017, pentru domeniile Tineret, Educaţie, Cultură şi Sport.

Suma alocată pentru anul 2017 este 5.200.000 lei, aprobatã conform bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2017, repartizată în conformitate cu programul anual al finanţãrilor nerambursabile, aprobat prin HCL nr.110/14.04.2017, astfel :
– Domeniul Tineret 1.300.000 lei;
– Domeniul Educatie 50.000 lei;
– Domeniul Cultura 50.000 lei;
– Domeniul Sport 3.000.000 lei;
– Domeniul Social 800.000 lei.

„Zeci de asociaţii de tineret vor beneficia de această alocare record, de la intrarea în vigoare şi, respectiv, aplicarea Legii 350 în municipiul Bacău. Dacă în anul 2016 a fost alocată, din bugetul local, suma de 300.000 lei pentru domeniul tineret, pe Legea 350/2005, în 2015 -200.000 lei, în 2014 – 400.000 lei, în 2013 -298.749 lei, iar în anul 2012- 488.680 lei, în anul 2017 sunt pentru domeniul tineret finanţări în valoare totală de 1.300.000 lei, pe Legea 350/2005.”, a subliniat primarul Cosmin Necula (foto).



Perioada de depunere a proiectelor este 25.04.2017 – 25.05.2017, ora 16.30.

Aplicanţii vor putea depune cererile de finanţare pentru sesiunea I, domeniile: tineret, educație, cultură, sport, la registratura Municipiului Bacău, Calea Mărăşeşti nr.6, Bacău.

Documentaţiile de referinţă, de solicitare a finanţării nerambursabile, constând în Metodologia Generală şi Ghidurile Solicitanţilor aferente celor patru domenii, sunt puse la dispoziţie pentru consultare pe site-ul instituţiei www.municipiulbacau.ro, secţiunea Finanţări Nerambursabile sau prin intermediul Comisiei Tehnice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 350/2005 (Bacău, Calea Mărășești nr.6 ).

Selecţia şi evaluarea proiectelor depuse vor fi realizate de către comisiile de evaluare pentru fiecare domeniu de finanţare, în perioada 26.05.2017 – 04.06.2017.

Criteriile în baza cărora vor fi atribuite contractele de finanţare nerambursabilă sunt: relevanţa şi coerenţa, metodologie, capacitate de realizare, bugetul proiectului, participarea părţilor, durabilitate şi sustenabilitate.
În termen de 5 zile lucrătoare, de la data publicării listei câştigătorilor, vor putea fi formulate eventualele contestaţii. În termen de 5 zile de la data limită de depunere a contestaţiilor, acestea vor primi răspuns din partea comisiei de soluţionare a contestaţiilor.

„Îmi doresc ca asociaţiile de tineret din Municipiul Bacău să fie receptive la semnalul transmis de administraţia pe care o conduc şi să depună cât mai multe proiecte”, a conchis primarul Cosmin Necula.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri