Văd din ce în ce mai des persoane în vârstă extrem de irascibile, de agresive chiar, având niște pretenții lipsite total de măsură și de o minimă decență. Așa că am început să mă îndoiesc serios de înțelepciunea care vine, cică-se, cu vârsta. Sunt blocuri locuite în mare parte de astfel de persoane, în care, dacă nimerești să stai, viața îți poate deveni un calvar. Stau, pentru că oricum nu au ce face, să te pândească, își bagă nasul în orice, și fac niște comentarii de o răutate și o meschinărie crunte.
Pretind să fie respectați, adică să le suporti hachițele, comportamentul ilogic, acreala, numai pentru că au acumulat niște ani. Nici eu nu mai sunt o persoană tânără, dar detest felul înăcrit în care îmbătrânesc unii, limitarea lor sufocantă, disperarea evidentă. Pentru că unii se poartă de parcă ar fi scoși din minți. Chiar deunăzi l-am auzit pe un venerabil domn țipând pe stradă la niște tineri, care l-au enervat mai mult din senin. Oricum, nu făcuseră ceva grav, mergeau cam neatent, aveau un motiv de veselie, și au trecut razant pe lângă persoana respectivă.
Așa sunt tinerii, gălăgioși, aiuriți, grăbiți, cu pofta lor de viață care dă în clocot. Mie îmi sunt simpatici, și nu mă supăr niciodată pentru lucruri mărunte, pur întâmplătoare. Asta fără să cauționez în niciun fel purtarea urâtă, grosolană, vulgară, lipsa de bun-simț, agresivitatea cu sau fără motiv. Dar asta nu ține neaparat de vârstă, după cum am spus.
Sunt tineri plăcuți, politicoși, și sunt vârstnici pe care nu ai de ce să îi respecți. Părul alb, chestie pe care o tot aud invocată, nu e un motiv rațional de respect. Cum aș putea să am vreo considerație pentru pensionarii cu priviri asasine care prigonesc copiii ieșiți la joacă în jurul blocurilor, îi aleargă, strigă după ei că le strică orele de odihnă, le confiscă mingile, ce înțelegere să am pentru toți certăreții cu capsa pusă, în ciuda părului cărunt ?
Nu mai spun ce fioros se uită după tine, și de ce admonestări ai parte dacă ai vreun animăluț, și-l scoți la plimbare pe lângă blocurile lor. În fine, mie îmi plac bătrânii sfătoși (dar și asta cu o limită, cu măsură, fiindcă nimeni nu deține toată cunoașterea lumii), toleranți și cu umor, cu ei mă simt bine când stau la taclale. Iar de învățat, învăț tot timpul dacă am ce, de la oameni cât mai diferiți și de toate vârstele.
Și din tot felul de întâmplări învăț mereu, niciodată nu am considerat că știu destul, că-mi ajunge ceea ce am aflat deja.
Apropo de bunicuți, m-a amuzat teribil portretul pe care i-l face unui astfel de personaj atipic marele Robert de Niro, actorul cameleon, în filmul Bunicul dezlănțuit („Dirty Grandpa” în original). De Niro interpretează cu un haz nebun în această originală comedie un septuagenar deșucheat la culme, cu un limbaj al naibii de colorat, înnebunit după partide de sex, după distracții, cu chef de viață și de aventură.
El îl va antrena și pe nepotul său într-o aventură riscantă, la capătul căreia însă acesta are o importantă revelație, și își schimbă cursul vieții redescoperind autenticul din el. Bunic și nepot învață unul de la celălalt lucruri noi, ajung să se cunoască mai bine și să adâncească legătura lor afectivă. Așa cred că e profitabil, inteligent să fim în orice relație (dincolo de orice scleroză și de orice prejudecăți), deschiși, doritori de noutate și de prospețime, de bine și de frumos, indiferent de vârstă. Care nu e decât un număr, nu-i așa?
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
