26 aprilie 2024
SportHandbal masculin / Declaratii dupa Supercupa României

Handbal masculin / Declaratii dupa Supercupa României

Mateo Garralda (antrenor Stiinta MD Bacau): „Am pierdut 22 de mingi, in aceste conditii ne-a fost imposibil sa câstigam. Am jucat foarte slab in ofensiva, insa am avut o evolutie mai buna in aparare si nu am primit foarte multe goluri in situatie de egalitate numerica. Nu stiu de ce s-au facut atât de multe greseli, tot ce stiu e cum s-au facut, dar nu si de ce. Va trebui sa ne pregatim mult mai bine decât am facut-o in saptamânile de pâna acum. Nu cred ca faptul ca am avut un singur inter dreapta a contribuit la infrângere. Eu sunt antrenorul echipei si sunt responsabil de jocul acesteia, dar sa nu uitam , totusi, ca am pierdut 22 de mingi. Nu stiu daca am facut si eu greseli, e posibil, va trebui sa revad meciul si sa ma gândesc daca am ales cele bune solutii.”

Declaratii dupa Supercupa Romaniei - Raducu Tamas

Raducu Tamas (portar Stiinta MD Bacau): „Din pacate, ne-au batut din nou intr-un joc cu trofeul pe masa, dar acesta este sportul si trebuie sa mergem inainte cu capul sus. E posibil ca emotiile sa fie un factor pentru greselile care au fost facute, dar daca as fi stiut sigur de unde si de ce, as fi intervenit si as fi spus ceva. Câteodata astfel de jocuri se intâmpla, iar eu personal pur si simplu nu am o explicatie pentru ce s-a intâmplat. Cred ca pe faza noastra de atac s-a pierdut meciul, deoarece pe faza de aparare s-au scos mingi, nu s-au primit multe goluri. Daca aveam mai mult timp de acomodare, pentru ca din nou au venit mai multi jucatori, cu venirea acestora s-a schimbat si stilul de joc, insa singurul lucru pe care il putem cere este rabdare, pentru ca acomodarea dureaza.”
Zvonko Sundovski (antrenor HCM Constanta): ”Cu siguranta ne asteptam sa câstigam acest meci, dar nu chiar asa de usor in final, deoarece toata lumea stie de problemele pe care le avem. In ultima luna si jumatate, cei mai buni jucatori ne-au plecat, avem si jucatori accidentati, si probleme financiare, dar noi ne-am antrenat in continuare. Am jucat cu inima si ne-am dorit foarte mult sa câstigam acest trofeu. Sunt foarte multumit de rezultat si vreau sa ii felicit pe jucatorii mei care au dovedit din nou ca au valoare. Nu stiu ce spun cei de la Bacau, dar noi ttim cum am realizat transferul lui Rakcevic, insa daca ei vorbesc despre acest lucru trebuie sa le fie rusine. ”



Declaratii dupa Supercupa Romaniei - Laurentiu Toma

Laurentiu Toma (extrema HCM Constanta): “Secretul pentru reusita noastra este unul simplu: am muncit foarte mult, indiferent de problemele care sunt. Suntem profesionisti, am venit la antrenament gândindu-ne ca intr-un final se vor rezolva problemele si sunt convins ca se vor rezolva, iar noi am fost mereu ca o familie si asta a contat foarte mult. Dupa parerea mea, am fost mult mai motivati decât ei si ne-am dorit mult mai mult aceasta Supercupa. I-am dominat la toate capitolele. Asteptam ca joi, dupa sedinta Consiliului Local, sa primim vesti bune, dar eu zic ca HCM nu va disparea niciodata si va tine mereu steagul sus chiar si in aceasta formula. Ne batem la titlu indiferent de formula in care o sa fim, deoarece acesta este spiritul HCM Constanta si asa am fost invatati. ”

Horia Alexoae

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri