Modul de a protesta al românilor, fie ei salariați în întreprinderi și instituții, fie pur și simplu cetățeni de rând, a intrat într-o nouă eră: de regulă a protestelor spontane, detașate de mișcarea sindicală, sau a celor oarecum organizate și autorizate de primării, a celor din piețe publice precum aceea din fața Guvernului. A venit, însă o eră a protestelor care nu mai au nimic belicos, cum erau acțiunile sindicale de acum circa 15 – 20 de ani.
Ne confruntăm chiar în această perioadă a anului cu astfel de proteste. Ale salariaților, mai ales, a celor care se simt „pasați” de guvernanți în iureșul care a fost pornit pe tema majorărilor salariale. Luni au ieșit în fața instituției lor, pentru o oră și jumătate, salariații de la Finanțe. Cu doar câteva zile în urmă au intrat în grevă generală comisarii de la Garda de Mediu, după ce au protestat în altă zi, timp de două ore, tot spontan. I-am văzut protestând astfel și pe cei din Agenția pentru Protecția Mediului. Iar în cazul protestului de la Finanțe au apărut mesaje de susținere de la salariații din vămi, din instituțiile publice etc.
Lumea protestează pe tăcute, pașnic, dar hotărât. Nici conducătorii de întreprinderi sau instituții nu se mai opun. În fond, dacă e vorba de majorarea salariilor sunt și ei interesați, dar nu se pot manifesta pe față.
Au astfel de proteste impactul pentru care au fost inițiate? Se sinchisește cineva de bieții salariați? Greu de spus, știind sub ce mentalitate se află cei din Guvern, din Parlament, de la vârf. Am auzit un ministru spunând că salariații au dreptate, dar atât. De luat măsuri nu prea ia nimeni. Poate și pentru că pe tema majorărilor salariale căruța propagandistică a celor de la Putere, care au pus căruța în mișcare, scârțâie. Ușor de zis „majorare”, greu de găsit resurse.
