17 aprilie 2024
Cultură"Declic in silabe", continuarea unui vis

“Declic in silabe”, continuarea unui vis

– un fotograf si 35 de poeti români au adus, din nou, “Japonia departe aproape de Bacau”

Iubitorii liricii in stil japonez si-au dat intâlnire pentru a doua oara pe simeza Galeriei “Hol” a Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” reeditând experimentul foto-haiku de anul trecut. De aceasta data, vineri, 15 mai, cea de-a doua editie a expozitiei “Declic in silabe” a reunit, alaturi de fotografiile de wildlife si peisaj ale lui Constantin Dumitru Brosu, 35 de haijini din toate colturile tarii.

Cele 54 de instantanee din natura au fost expuse impreuna cu 162 de versuri haiku inspirate din subiectele fotografiate. “Am avut o munca dificila, aceea de a alege dintre peste 800 de haiku primite pe cele mai reprezentative” a marturisit Oana Gheorghe, unul dintre coordonatorii proiectului. Evenimentul a fost intregit de lansarea volumului de versuri “Femeia bonsai” semnat de Mihaela Babusanu. Despre carte a vorbit Laura Vaceanu, presedinta Societatii de haiku din Constanta.



“In acest volum, Mihaela Babusanu impleteste rigoarea lirica orientala cu sentimentele bacoviene intr-un melanj plin de sensibilitate” a subliniat Laura Vaceanu in prezentarea sa. Si pentru ca Japonia sa fie “departe aproape de Bacau”, asa cum este si numele proiectului cultural, trei tinere, membre ale Asociatiei româno-japoneze Himawari din Iasi, au interpretat dansuri traditionale din Tara Soarelui-Rasare.

“Am avut un vis, acela ca, o data pe an, pentru o zi, Bacaul sa devina centrul haiku-ului românesc” a declarat emotionata Mihaela Babusanu, si se pare ca au reusit.

[wonderplugin_gallery id=”248″]

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri