Comanesti: O mâna de oameni vor sa tina piept muntelui care o ia la vale

3
FOTO: Fornazer Cristina


– unul dintre localnicii evacuati din zona de risc, când au inceput alunecarile de teren, i-a mobilizat si pe ceilalti si cu totii muncesc aproape zi de zi la drenarea apei, pentru ca pamântul sa se usuce si sa nu mai inainteze

In urma cu o luna, dupa mai multe zile de ploaie, o mare cantitate de pamânt amestecat cu apa, pietre si copaci rupti a inceput sa se indrepte, pe albia pârâului Tanase, catre zona locuita a cartierului Sublaloaia, din orasul Comanesti, ajungând destul de aproape.

Pentru siguranta locuitorilor, autoritatile locale au dat ordin de evacuare, in prima faza a unui numar de 12 familii. Oamenii si-au luat mobila, toate lucrurile din casa, animalele, unii chiar si gardurile si au plecat fiecare pe unde a putut. Unii au stat la rude, altii la adapostul social al orasului. In zona au venit dupa mai multe zile câtiva specialisti de la Bucuresti, care au oferit o serie de masuri pentru ca alunecarea de teren sa se opreasca.

 Comanesti: O mâna de oameni vor sa tina piept muntelui care o ia la vale
FOTO: Fornazer Cristina

Recomandarea acestora a fost sa se efectueze lucrari de drenare a apei, pentru ca pamântul care aluneca sa se usuce. Problema este ca in zona nu se poate interveni cu utilaje si atunci a trebuit sa se gaseasca o solutie pentru ca aceste lucrari sa se faca totusi. Simion Alboaie (70 ani), fost viceprimar, a inceput o campanie de mobilizare a celor care locuiesc in zona si a unor voluntari si i-a convins sa puna mâna pe cazmale si lopeti si sa se apuce de treaba.

„Este foarte important sa drenam apa. Acum este greu, ca este sus, sunt multi copaci rupti prinsi in acel pamânt. Pe o portiune am reusit sa deviem apa la vreo 250 de metri si deja s-a uscat pamântul acolo unde s-au facut lucrarile, dar mai avem de treaba.

Au fost zile in care au fost si 20 de persoane, dar si zile cu trei – patru oameni. Prima data când am inceput stateam pe scânduri, ca ne afundam. Nu este usor, dar eu cred ca nu trebuie sa fiu mort inainte de a muri, iar oamenii adevarati trebuie sa lupte.

 Comanesti: O mâna de oameni vor sa tina piept muntelui care o ia la vale
FOTO: Fornazer Cristina

Trebuie sa luam masuri inainte, nu sa asteptam sa cada drobul de sare. S-au facut plantari de copaci pe portiunea aceea, dupa inundatiile din 2005, dar a fost prea târziu. Padurea a fost taiata acum douazeci si ceva de ani si trebuia sa se faca plantari de atunci. Copacii ar fi fost mari acum si nu mai era aceasta problema”, spunea Simion Alboaie.

Temperaturile ridicate din ultima perioada au contribuit la intarirea pamântului, insa pericolul nu a trecut. Mai este mult de munca pentru devierea apei care intretine umezeala in materialul care a pornit la vale, dar oamenii s-au saturat sa stea printre straini sau pe la rude si au inceput sa se intoarca la case, dar pe raspunderea lor.

„Am venit de câteva zile acasa. Am stat la fratele meu, dar avem copii, aici este casa noastra si o sa vedem ce va fi. Acum zugravim si punem lucrurile la loc. Când ne-au evacuat, noi eram la serviciu. Au intrat rudele si au scos tot din casa. Avem porcii intr-o parte, vacile in alta. Nu se mai poate asa”, spunea Iuliana Magdan.

Primarul orasului Comanesti a stat zi si noapte pe teren, când pamântul inainta si ameninta sa inghita locuintele de la baza versantului. A solicitat specialisti, care sa vina la fata locului si spuna ce este de facut, dar raspunsurile nu sunt tocmai cele asteptate.

„La momentul de fata avem o solutie provizorie, aceasta cu drenarea apei. Se merge cu voluntari, se munceste, dar este dificil. Solutii tehnice nu am primit, insa costa foarte mult, de ordinul milioanelor de euro”, ne-a declarat Viorel Miron, primarul orasului Comanesti.

Problema este ca tocmai sus exista o mare bucata de pamânt care s-a destabilizat, inca nu a plecat la vale, dar nu se stie ce va fi, daca acest lucru se va intâmpla.

Din pacate, la Comanesti, natura i-a pus la grea incercare de mai multe ori pe localnici. In 2004, casele care acum sunt amenintate de alunecarea de teren au fost inundate de pârul Tanase, pe albia caruia a plecat acum la vale portiunea de versant.

Dupa acest episod, Simion Alboaie, cel care in 2005 l-a gazduit pentru o noapte in casa sa pe premierul de atunci Calin Popescu Tariceanu, a inceput sa caute o solutie.

Nu voia ca apele sa-i distruga inca o data agoniseala. S-a interesat ce este de facut pentru a regulariza cursul pârâului si impreuna cu vecinii de pe strada sa a infiintat o asociatie prin care a atras fonduri nerambursabile de la Banca Mondiala, in cuantum de 75.000 de euro.

Proiectul sau a fost unic in tara la acele vremuri si i-a uimit pâna si pe functionari cu implicarea sa. Lucrarea, facuta ca la carte, a fost gata la inceputul lunii iulie 2006, iar oamenii au crezut atunci ca problemele lor au disparut.

Ce-i drept apa nu le-a mai intrat in case, dar acum trebuie sa faca cumva sa tina piept muntelui care o ia la vale. Si nu este deloc usor.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Cu natura nu se pune nimeni . foarte nine ai zis bibi sufletul padurilor se dezlantuie …si asta nu-i nimic , cu parere de rau tin sa cred ca traim zile apocaliptice 🙁

LĂSAȚI UN MESAJ