18 mai 2024
Top StoryBolnav de cancer la un an si jumatae

Bolnav de cancer la un an si jumatae

La doar 1,6 ani, Stefan Adrian Bertalan din orasul Darmanesti, judetul Bacau, lupta cu cancerul. Mai exact, diagnosticul pus de medicii Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii “Sfânta Maria” Iasi este “neuroblastom suprarenal dreapta stadiul IV”, ceea ce inseamna ca acest cancer s-a extins si in alte parti ale corpului.

Claudia Ancuta si Eduard Bertalan – parintii copilului – spun ca primele semne de boala au aparut la inceputul anului 2014, in luna februarie. Neuroblastomul este un tip de cancer care se dezvolta in celulele nervoase din mai multe zone ale corpului, intâlnit la copiii cu vârsta pâna in cinci ani. Copilul a fost internat Spitalul “Sfânta Maria” din Iasi, pe Sectia oncologie, iar in prezent se afla in Germania, la Institutul de Genetica Umana – Spitalul Universitar RWTH Aachen.

“Neuroblastomul in stadiul IV este considerat avansat si s-a raspândit (metastazat) la alte parti ale corpului. In ciuda ariei de raspândire, copiii in acest stadiu, au o sansa mare de recuperare. Aceste tumori, pot dispare spontan dupa chimioterapie, insa, atunci când dispar spontan se transforma in tumori noncanceroase (benigne).



Copilul nostru are nevoie urgenta de tratament cu citostatice, rezectie tumorala, de transplant de maduva la clinica in strainatate. Ca parinti am luat decizia sa mergem in strainatate la o clinica unde se trateaza aceasta formă de cancer. Timpul trece repede, iar boala este agresiva si necrutatoare. Facem apel la colegi, parinti, oameni cu suflet de inger, sa ne sprijine financiar pentru ca sa-l putem salva pe Stefanel al nostru”, spune cu disperare Claudia Ancuta.

Salvarea poate veni din Germania

“De când am pornit la drum am trait tot felul de experiente. Si bune si rele. Am fost si fericiti si nefericiti, am suferit si suferim, iar durerea ne-a lasat rani adânci in suflet. La un moment dat ne-am simtit tradati, abandonati, dezamagiti, dar nu am lasat toate aceste trairi sa ne doboare, sa ne transforme.

Dimpotriva am gasit resursele necesare sa mergem mai departe. Fiecare din experientele traite vor fi lectii de viata”, scrie Claudia Ancuta pe blogul personal. Spune ca toti oamenii buni sunt oameni frumosi sufleteste, oameni care daruiesc putin din lumea lor si o infrumuseteaza pe a noastra. Si asa a descoperit ca mai sunt oameni care daruiesc pur si simplu, fara sa astepte ceva in schimb. “Tot sprijinul primit pâna acum a venit precum o ploaie buna dupa o seceta lunga, ne-a intarit si ne-a motivat mai mult pentru actiunile ulterioare in directa legatura cu sanatatea lui Stefanel.

Uniklinik RWTH Aachen a facut o estimare de costuri pentru cazul lui Stefanel in valoare de 135.500 euro. Pâna acum, din donatii s-a strâns suma de 18.000 euro. Suntem pe un drum lung si greu, drumul pe care trebuie sa mearga Stefanel. Lupta cu o boala crunta, agresiva si necrutatoare. Alta sansa nu avem. Este singura. Nu exista cale de intoarcere sau abandon”, spune mama copilului.

Se intrevede o usoara ameliorare a starii de sanatate

Elena Ancuta, bunica lui Stefanel, a ramas acasa pentru ca o are in grija pe Alexandra, sora mai mare a lui Stefan. De la Darmanesti, bunica face toate eforturile pentru a strânge bani pentru tratamentul nepotului grav bolnav. Vorbeste cu autoritatile, a luat legatura la Crucea Rosie, a cautat ziaristi si corespondenti ai posturilor nationale de televiziune, tocmai pentru a face cât mai cunoscut cazul lui Stefan.

Femeia plânge mai tot timpul, dar se insufleteste atunci când spune ca dupa o saptamâna de sedinte cu citostatice, se vede o ameliorare a starii de sanatate a baietelului. “La ultimele analize s-a vazut o usoara imbunatatire la sânge si la ficat. Stefan urmeaza sa faca radioterapie in paralel cu citostaticele, dupa care va fi supus la trei interventii chirurgicale. Pentru ca tratamentul sa poata fi aplicat asa cum trebuie, familia are nevoie urgenta de 60.000 de euro”, declara Elena Ancuta.

Cei care vor sa doneze bani pentru Stefan o pot face prin:
Banca Comerciala Româna
SWIFT RNCB RO BU
Bd. Regina Elisabeta Nr 5, Sector 3, Bucuresti,
Cod postal: 030016

în RON: RO89RNCB0686115947580001
în EUR: RO62RNCB0686115947580002
în USD: RO35RNCB0686115947580003
titular: Ancuta Claudia

0742223159
0745434834

0049(0)15754136099
0049(0)15754295839

Conturile sunt deschise in scopuri umanitare, drept urmare la depunere nu se percepe nici un comision.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri