Bacauancele pot solicita gratuit reconstructia mamara

0
Operatiile de reconstructie se fac la Institutul Oncologic Iasi


Peste 150 de femei, din judetul Bacau, afla anual ca au cancer la sân iar cele mai multe ajung la cabinet abia atunci când boala este intr-un stadiu avansat. In cazul lor, mastectomia, adica extirparea intregului sân, este aproape inevitabila.

Pâna anul trecut, terapia se incheia aici iar pacienta trebuia sa caute puterea sa se priveasca din nou in oglinda. Din 2014, Ministerul Sanatatii a inclus in programul de tratament si operatia de reconstructie mamara cu implant, care este o interventie gratuita. La sfârsitul saptamânii trecute, o echipa de la Institutul Oncologic Iasi, formata din medici si un psiholog, a fost prezenta in Bacau unde s-a intâlnit cu femeile care au suferit mastectomie, inscrise in Asociatia „Sofi Roz” Bacau, membra a Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din România.

„Medicii au venit sa poarte discutii cu pacientele cu privire la importanta efectuarii acestei operatii de reconstructie”, a declarat Dorica Platon, vicepresedinte „Sofi Roz”.

Pot avea o viata normala

Peste 50 de bacauance au aflat de la specialisti ce presupune interventia care le poate creste calitatea vietii dupa boala.

„Este un proiect care se adreseaza reconstructiei cu proteze puse in interiorul corpului. Ideal ar fi ca sa avem o depistare cât mai precoce a cancerul de sân, ca acest tip de reconstructie sa fie facut cât mai frecvent. Finantarea se face pentru toate pacientele care-si doresc acest lucru, nu este un numar fix sau o limita de finantare, in acest moment. Orice pacienta asigurata in România, care doreste reconstructie, poate sa mearga oriunde in tara si sa fie primita in acest program”, a explicat dr. Codrin Dobreanu, medic chirurg plastician in cadrul Institutului Oncologic Iasi.

Pacientele au nevoie doar de o trimitere de la medicul de familie si cardul de sanatate activat pentru a fi consultate. „Am avut paciente din Bacau, Roman, Vaslui sau Brasov. In România, in primul rând este reticenta legata de medici, care inca nu stiu ca reconstructia nu are nicio legatura cu recidiva, nu creste rata de recidiva, in al doilea rând pacientele trebuie informate inainte de mastectomie iar scopul nostru este sa le spunem ca se poate face reconstructie, este gratuita, decontata complet”, a mai spus dr. Dobreanu. Specialistii din Iasi efectueaza in medie doua reconstructii mamare pe luna, iar la acest moment programarile acopera si prima jumatate a lunii iulie. Cea mai tânara pacienta care a solicitat aceasta operatie are 23 de ani iar cea mai in vârsta 83 de ani, mesajul specialistilor fiind acela ca „reconstructia nu este un moft ci o necesitate”.

In cursul anului 2014, la Cabinetul Judetean de Oncologie Bacau au fost inregistrate 157 de cazuri noi de cancer la sân, iar in 2013 au fost 172 de cazuri. In primul trimestru al acestui an, potrivit informatiilor furnizate de Directia de Sanatate Publica Bacau, au fost inregistrate 50 de cazuri noi, in crestere fata de acelasi trimestru al anului trecut, când au fost 32 de cazuri. Pacientele diagnosticate provin in egala masura din mediul rural si urban.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ