Bacau: O batrâna de 92 de ani a fost omorâta pentru 50 de lei si un telefon

    1


    – doi indivizi au intrat pe timpul noptii peste ea in casa si au ucis-o – unul dintre suspecti s-a predat sâmbata la Politie, iar celalalt a fost prins duminica – amândoi sunt acuzati de omor calificat si tâlharie calificata

    Sfârsit cumplit pentru o biata batrâna de 92 de ani, care locuia singura intr-o casa modesta de pe strada Calea Republicii, din municipiul Bacau. Vineri dupa-amiaza una dintre fiicele ei a venit in vizita si atunci a facut macabra descoperire. Usa de la intrare era fortata, toate lucrurile din camera ravasite, iar mama ei zacea nemiscata pe jos, cu un batic infasurat in jurul gurii.

    „Când am venit la ea usa era smulsa din balamale, probabil cum s-au impins, si ea cazuta jos, cu calus la gura. Totul este ravasit. Sifonierul deschis, tot scos pâna la usa”, spunea Aurelia Dan, fiica femeii. La casa parinteasca a ajuns intr-un suflet si cealalta fiica a batrânei.

    „Cred ca ea a mai avut probleme cu hotii, dar n-a spus. Sora mea a gasit zavorul legat cu sârma, care nu era niciodata legat. Cred ca au fost mai multi”, spunea si Iuliana Brumea. Oamenii din zona s-au speriat când au aflat ce s-a intâmplat. O vazusera pe vecina lor cu o zi inainte, când facea treaba in gradina.

    Suspectul fugar a mai comis o crima când era minor

    Fiica batrânei a sunat la 112, iar la fata locului a ajuns un echipaj medical, care, din pacate, nu a mai putut face altceva decât sa constate decesul. Imediat, politistii judiciaristi si criminalisti, coordonati de un procuror de la Parchetul Tribunalului Bacau, au impânzit zona, au discutat cu toti vecinii si au cautat ore in sir probe si indicii care sa-i conduca pe urmele suspectilor.

    Sâmbata dimineata s-a efectuat si necropsia cadavrului si s-a stabilit ca femeia a fost ucisa. La scurt timp unul dintre suspecti, un tânar de 28 de ani, din Bacau, a anuntat ca se preda la Politie. A declarat apoi ca impreuna cu un amic al sau, de 29 de ani, au intrat peste ea in casa cu gândul sa o jefuiasca. Au lovit-o, i-au legat baticul la gura, dupa care unul dintre ei a imobilizat-o, dar când au vazut ca a murit, s-au speriat si au fugit, insa nu inainte de a lua 50 de lei dintr-un sertar si telefonul mobil.

     Bacau: O batrâna de 92 de ani a fost omorâta pentru 50 de lei si un telefon
    Cuprins de remuscari, unul dintre suspecti s-a predat

    Suspectul de 28 de ani s-a dus acasa si s-a culcat, insa, chinuit de cosmaruri, când s-a trezit i-a povestit mamei sale ce a facut iar aceasta i-a spus ca cel mai bine este sa se predea. Asa a facut, el fiind retinut dupa audieri pentru 24 de ore, sub acuzatiile de omor calificat si tâlharie calificata, urmând sa fie prezentat judecatorilor cu propunere de arestare preventiva.

    „Inculpatul a avut o atitudine sincera, aratând in mod detaliat cum s-au petrecut lucrurile. Acesta a povestit ca celalalt coinculpat o cunostea pe victima si avea cunostinta ca ar detine bani in locuinta si in conditiile acestea au hotarât sa patrunda la domiciliul victimei si sa savârseasca faptele”, a declarat procurorul de caz Cristinel Ciocânta, din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Bacau.

    Celalalt faptas a fost dat in urmarire, iar duminica dimineata a fost prins si el. Cei doi au mai fost condamnati in trecut de mai multe ori pentru furturi, insa individul de 29 de ani a mai comis o crima, in perioada in care era minor. El i-ar fi vândut batrânei, cu o zi inainte, o punga cu miez de nuca. A vazut unde tinea banii si asa i-a venit ideea sa o jefuiasca.



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ