29 aprilie 2024
EvenimentZiua Internationala a Romilor

Ziua Internationala a Romilor

“Gelem, gelem, lungone dromensa”
Filiala Bacau a Partidei Romilor a marcat Ziua Internationala a Romilor printr-un simpozion privind istoria si valorile acestei minoritati. Manifestarea a avut loc la la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” si a beneficiat de participarea reprezentantilor Prefecturii, a mai multor istorici si a liderilor comunitatilor de romi. Au fost invitati, de asemenea, profesori si elevi de la Colegiul de Arta “George Apostu” si Scoala Valea Seaca-Sascut, care au sustinut un program artistic. “Manifestarile au inceput de ieri, la Sascut, Racaciuni, Valea Seaca, alaltaieri au fost actiuni la Blagesti si Filipesti, iar azi, la Onesti, Moinesti, Comanesti si Buhusi”, a declarat Paustin Balan, presedintele filialei. Invitatii au vorbit despre istoria celei mai importante minoritati din România, despre traditiile si drepturile romilor, dar si despre simbolurile care intaresc le identitatea. Oaspetii au ascultat cu interes dizertatiile si au admirat costumele traditionale, precum si fotografiile expuse in sala de la parterul muzeului. Dupa dezbateri a urmat un program artistic sustinut de copii, micii artisti fiind indelung aplaudati. Beatrice si Darius Calin au interpretat muzica populara si usoara, Antonia Chiriac a cântat la pian, iar Andrei Munteanu si Ramina-Estera Tanasa, la vioara.

“In 1971, la Londra, s-a stabilit Imnul Romilor, care este melodia cântata in filmul iugoslav <>, <<Gelem, gelem>>, adica <<Umblam, umblam>>. Tot atunci s-a stabilit steagul international al romilor, care are doua culori de baza, verde câmpiilor si albastrul cerului, pe care sunt figurate o roata, niste carti de joc, o pipa si un sal.”  Feodosia Rotaru, muzeograf

“Trebuie sa ne demonstram noua insine ca avem valori, ca suntem intr-un proces de reconstructie a comunitatilor de romi si am facut deja pasi mari spre educatie. Vrem sa pastram cultura pe care am mostenit-o, care este valoroasa si pe care nu am stiut s-o promovam suficient.”                                                 Doru Tanasa, prim-vicepresedinte Partida Romilor Bacau



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri