28 martie 2024
ActualitateZiua Imnului, sărbătorită în Piața Tricolorului

Ziua Imnului, sărbătorită în Piața Tricolorului

Săptămâna a început cum nu se poate mai bine, cu o zi de sărbătoare. Astfel, luni de la ora 10.00, în fața Palatului Administrativ, băcăuanii au fost invitați la un ceremonial militar și religios închinat Zilei Imnului Național. Această sărbătoare se celebrează din 1998, fiind proclamată prin Legea nr.99.

La activitatea din Piața Tricolorului închinată Imnului Național au participat reprezentanți ai Prefecturii, ai Consiliului Județean și Consiliului Local, precum și reprezentanți ai unităților militare.

În deschidere a vorbit celor prezenți prefectul de Bacău, Maricica Luminița Coșa: „Pe data de 29 iulie a fiecărui an, glasul conștiinței naționale încearcă să pătrundă încă o dată în mintea și inimile românilor de Ziua Imnului Național. În zi de sărbătoare vă îndemn să onorăm acest simbol național și să-l intonăm cu mândrie ca gest de solidaritate afirmându-ne identitatea națională, unitatea și patriotismul. Fie ca, «Deșteaptă-te române!» să răsune de cât mai multe ori și să ne fie mereu călăuză pe drumul devenirii noastre.”



Apoi a fost prezentat un istoric al Imnului Național de către un general în rezervă, după care Muzica Militară a Garnizoanei Bacău și Ansamblul Folcloric „Plaiuri Băcăuane” au prezentat un program artistic. Activitatea s-a încheiat cu interpretarea imnului de către solista Andreea Spulber, acompaniată de Muzica Militară a Garnizoanei Bacău.


Mic istoric
Compus de Anton Pann, pe versurile poetului Andrei Mureșanu, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată pe 29 iulie 1848.
Primul imn a fost intonat începând din 1862 și se numea „Marşul triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”, care a fost înlocuit, în 1884, cu „Trăiască Regele”. Abdicarea Regelui Mihai şi instaurarea republicii au adus şi la schimbarea imnului de stat. Noul imn naţional, al Republicii Populare Române, se intitula „Zdrobite cătuşe”. Imnul s-a intonat până în 1953, când a fost înlocuit cu „Te slăvim, Românie!”. A urmat imnul României Socialiste „Trei culori cunosc pe lume”, iar textul era inspirat de un cântec patriotic scris de Ciprian Porumbescu. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape 100 de ani, „Deșteaptă-te, române!” a fost reales drept imn național după Revoluția din 1989.
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri