3 mai 2024
ActualitateZiua comunei Colonești

Ziua comunei Colonești

După o pauză de 2 de ani la Colonești s-a reluat, cu ocazia sărbătorii creștin ortodoxe a Sfinților Petru și Pavel, organizarea Zilei Comunei.

În acest an organizarea evenimentului s-a făcut sub motoul „Servicii medicale de calitate –populație sănătoasă” și asta datorită faptului că în localitate, cu ajutorul mai multor instituții (MDRAP, Consiliul Județean Bacău, DGASPC Bacău, Instituția Prefectului Bacău, Direcția de Sănătate Publică Bacău și UNICEF România) a fost inființat Centrul Comunitar Integrat de Servicii – primul astfel de proiect la nivel național, unde cu fonduri europene-granturi norviegene se vor asigura servicii de educație sociale și medicale cu sprijinul UNICEF și Clinica Sfânta Maria, unde beneficiari din comunele Colonești, Răchitoasa, Motoșeni, Vultureni și Dealu Morii vor primi servicii medicale în specialitățile: stomatologie, kinetoterapie, psiholog, psihiatrie, neurologie, logopedie, ginecologie, neuropsihiatrie , pediatrie infantilă, precum și medicină de familie.

Ziua Comunei organizată de Primăria și Consiliul Local Colonești a cuprins organizarea tradiționalului bâlci, depunere de coroane la Monumentul Eroilor locali căzuți în cele Două Războaie Mondiale, au fost premiate familiile care au împlinit anul acesta 50 respectiv 60 de ani de căsătorie dar și un spectacol artistic unde pe lângă mici artiști locali, programul a mai cuprins următorii artiști: Adriana Ochișanu, Andreea Hăisan, Mădălina Petrache, Ansamblul Roua Precistei și Grupul Vocal Călugărenii. Totodată la Centrul Comunitar Integrat Colonești a avut loc activitatea „Ziua Porților Deschise” unde vizitatorii au putut să vadă condițiile oferite.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri