26 aprilie 2024
ActualitateZiua Astronomiei - 7 mai 2022

Ziua Astronomiei – 7 mai 2022

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”, vă invită la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Bacăusă sărbătorim împreună Ziua Astronomiei.

Aceasta a fost celebrată pentru prima dată în anul 1973, în California, atunci când astronomul amator Doug Berger, președintele de atunci al Asociației Astronomice din California de Nord, a decis ca, în loc să invite oamenii la observații într-o locație cât mai îndepărtată de luminile orașului, să aducă comunitatea astronomilor, cu tot cu aparatură, în mijlocul orașului, astfel încât mii de oameni ce nu mai priviseră niciodată printr-un instrument astronomic, să poată admira minunile bolții cerești.

Pentru că această idee a fost atât de apreciată de-a lungul timpului, începând cu anul 2007, Ziua Astronomiei se sărbătorește de două ori pe an, în anul 2022 ea sărbătorindu-se pe 7 mai și pe 1 octombrie.



Cu această ocazie, invităm publicul la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău, sâmbătă 7 mai 2022, între orele 08:00 – 16:00 pentru a vizita expoziția permanentă „Universul – De la Pământ la stele” și expoziția temporară „Luna, o călătorie în timp”, pentru a viziona un spectacol de planetariu, iar în condițiile în care cerul va fi senin pentru a participa între orele 10:00 – 12:00 la observații solare. De Ziua Astronomiei vizitarea expozițiilor va fi gratuită.

Tarife: – spectacol de planetariu – 8 lei/persoană; observații astronomice – 5 lei/persoană.
Gheorghe Bălțătescu

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri