Interviu realizat cu dr. Mihai Galinescu, medicul șef al Secției Chirurgie și Ortopedie Pediatrică – Spitalul Județean de Urgență Bacău
Reporter: La începutul lunii octombrie, Bacăul va găzdui un eveniment important, dedicat chirurgiei pediatrice. Despre ce este vorba?
Dr. Mihai Galinescu: În perioada 7 – 10 octombrie, în Bacău, vor avea loc două evenimente, strâns legate între ele. Primul, în zilele de 7 și 8 octombrie, este un workshop de chirurgie minim invazivă, dedicat în principal chirurgiei laparoscopice pediatrice. La această activitate, vor participa 19 cursanți și 10 lectori, cursul fiind conceput într-o formulă foarte practică, în care pregătirea teoretică este urmată, imediat, de exercițiu și de demonstrație.
Cel de-al doilea eveniment, programat să aibă loc în perioada 8 – 10 octombrie, este conferința de înaltă ținută științifică „Controverse și argumente: chirurgia minim invazivă versus chirurgia deschisă, în patologia copilului”. Așteptăm peste 100 de participanți, cei 18 lectori invitați urmând să susțină prezentări de tip state of the art, dedicate unor teme actuale și, uneori, controversate, ale chirurgiei pediatrice.
Ne dorim ca această conferință să nu fie o succesiune convențională de prezentări, ci o confruntare argumentată între tehnicile moderne minim invazive și chirurgia deschisă. Există patologii în care avantajele laparoscopiei sunt evidente, există situații în care chirurgia deschisă își păstrează indicațiile, iar pentru altele lucrurile sunt încă în evoluție. Tocmai această dezbatere cred că este interesantă pentru chirurgul care practică, efectiv, această specialitate.
Reporter: Cine organizează evenimentul?
Dr. Mihai Galinescu: Evenimentul este organizat de Spitalul Județean de Urgență Bacău, prin Secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, împreună cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Skłodowska Curie” din București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. De menționat că directorul cursului și, totodată, președintele conferinței este prof. dr. Radu Spătaru, șeful Clinicii de Chirurgie Pediatrică de la Spitalul „Marie Curie”. De fapt, este o colaborare între două centre care pornesc de la realități diferite, dar care au aceeași preocupare: dezvoltarea chirurgiei moderne a copilului și formarea generațiilor următoare de chirurgi pediatri.
Reporter: Să vorbim mai întâi despre workshop. Ce se va întâmpla, efectiv, în aceste două zile?
Dr. Mihai Galinescu: Workshop-ul este, înainte de toate, un act educațional practic. Avem 19 cursanți și 10 lectori, ceea ce ne permite să lucrăm în grupuri mici și să existe o interacțiune directă între cursant și formator.
Prima componentă este cea teoretică. Vom discuta tehnicile și principiile fundamentale ale chirurgiei laparoscopice pediatrice, indicațiile, limitele și modul în care trebuie abordate diferitele patologii.
A doua componentă, foarte importantă, este cea practică. Cursanții vor lucra la posturi special amenajate, pe modele biologice și non-biologice, unde vor putea exersa gesturi de chirurgie minim invazivă: orientarea și lucrul în câmp laparoscopic, disecția, coordonarea instrumentelor, sutura intracorporeală și alte tehnici specifice.
Vom avea la dispoziție inclusiv tehnologii moderne, precum chirurgia ghidată prin fluorescență cu indocianină verde – ICG, care permite vizualizarea intraoperatorie a anumitor structuri și a perfuziei tisulare. Dorim ca participanții să intre în contact, nu numai cu laparoscopia clasică, ci și cu direcțiile în care evoluează, astăzi, chirurgia minim invazivă. O componentă esențială va fi reprezentată și de intervențiile chirurgicale, transmise în direct din blocul operator, astfel încât ceea ce discutăm teoretic și ceea ce se exersează la posturile de lucru să poată fi urmărit și într-o intervenție reală.
Reporter: De ce Bacău? Ce a făcut posibil ca un asemenea workshop să poată fi organizat aici?
Dr. Mihai Galinescu: Ideea acestui curs este mai veche. Pentru mine are și o componentă personală. O parte importantă din formarea mea în chirurgia laparoscopică am făcut-o la Strasbourg, într-un centru în care am văzut ce înseamnă un sistem de pregătire în chirurgie minim invazivă, construit în jurul exercițiului practic. Mi-am dorit, de atunci, ca, la o scară adaptată posibilităților noastre, să putem crea și în Bacău un asemenea model. Însă, pentru a organiza un astfel de curs, entuziasmul profesional nu este suficient. Este nevoie de infrastructură, de echipamente și de o echipă care practică, efectiv, aceste tehnici. Prin renovarea și reorganizarea Spitalului de Copii, parte a SJU Bacău, am ajuns într-un moment în care aceste condiții există. Avem, în „Grădina Speranței”, noul spațiu multifuncțional al Spitalului de Copii, o zonă care permite atât organizarea prezentărilor teoretice, cât și instalarea simultană a mai multor posturi de lucru pentru pregătirea practică. În același timp, blocul nostru operator dispune de o sală cu o dotare foarte bună pentru chirurgia minim invazivă: sistem laparoscopic performant, laser, aparat mobil de radiologie și echipamentele necesare chirurgiei laparoscopice și endourologice pediatrice.
Mai există, însă, și un element esențial pentru un curs modern: posibilitatea transmisiunii din sala de operație. Sala este prevăzută cu un sistem de video și audio documentare integrată, care permite transmiterea imaginilor provenite simultan din diferite surse: imaginea laparoscopică din interiorul organismului, imaginea din sala de operație și imaginea oferită de camerele integrate în sistemul operator. În felul acesta putem realiza o adevărată comunicare între sala de operație și sala de curs. Participanții pot urmări intervenția, pot vedea gestul operator și pot discuta, în timp real, cu echipa care operează.Această infrastructură este unul dintre motivele pentru care putem organiza acum un asemenea workshop la Bacău.
Celălalt motiv este experiența profesională acumulată. Chirurgia minim invazivă pediatrică se practică în Bacău de peste două decenii, iar spectrul intervențiilor efectuate și complexitatea lor au crescut considerabil, constant, odată cu trecerea timpului. Într-un fel, workshop-ul reprezintă momentul în care ceea ce am construit, ca activitate clinică și ca infrastructură, poate fi folosit și pentru formarea altor chirurgi.
Reporter: Cine sunt lectorii workshop-ului?
Dr. Mihai Galinescu: Directorul cursului este prof. dr. Radu Spătaru, șeful Clinicii de Chirurgie Pediatrică de la Spitalul „Marie Curie” din București și Seful Disciplinei de Chirurgie Pediatrică UMF ,,Carol Davila’’, Bucuresti. Alături de noi, vor fi chirurgi pediatri cu experiență importantă, cu adevărat pasionați de aceste tehnici, veniți din România și din străinătate.
Aș evidenția, în mod special, doi dintre invitații din Franța. Profesorul François Varlet, de la Saint-Étienne, este unul dintre numele importante ale chirurgiei pediatrice minim invazive europene. Centrul de chirurgie pediatrică de la Saint-Étienne, pe care l-a condus, s-a numărat printre centrele care au dezvoltat precoce și sistematic video-chirurgia pediatrică – laparoscopia, toracoscopia și, ulterior, chirurgia robotică. Pentru noi, este extrem de important ca participanții să poată beneficia, direct, de experiența unui chirurg care a fost implicat în dezvoltarea acestor tehnici timp de decenii.
Un alt invitat, foarte apropiat acestui proiect, este doamna dr. Daniela Gorduza, chirurg pediatru la CHU Saint-Étienne. Are o experiență profesională deosebită: a lucrat, timp de peste două decenii, la Lyon, inclusiv într-un centru de referință pentru patologia dezvoltării genitale, iar, în present, activitatea sa include chirurgia minim invazivă și robotică, urologia pediatrică, chirurgia digestivă, oncologică și neonatală, precum și chirurgia malformațiilor genitale. Pentru acest eveniment , însă, și o legătură specială: Daniela Gorduza este băcăuancă, a fost colegă de clasă cu mine, la liceu, și s-a implicat, cu foarte multă energie, în organizarea cursului. Dincolo de valoarea profesională a participării sale, există și această întoarcere, într-un fel, acasă, cu experiența acumulată în marile centre franceze.
Cred că tocmai combinația aceasta este una dintre valorile workshop-ului: avem profesori și chirurgi cu experiență internațională, chirurgi din marile centre universitare românești și experiența echipei locale din Bacău, iar, timp de două zile, toți vor lucra împreună, direct, cu un grup relativ restrâns de cursanți.
Reporter: Ați vorbit despre experiența echipei din Bacău. Ce intervenții se fac astăzi, efectiv, aici, și până unde a ajuns chirurgia pediatrică băcăuană?
Dr. Mihai Galinescu: În ultimii ani, am încercat să dezvoltăm constant spectrul intervențiilor pe care le putem realiza în Bacău și, în special, componenta de chirurgie minim invazivă. Astăzi, efectuăm chirurgie laparoscopică avansată, într-o gamă largă de patologii abdominale și pelvine ale copilului. Vorbim despre intervenții care pleacă de la interventii mai simple, cum ar fi hernia inghinală, testiculul necoborât, apendicita acută, patologie ovariana și alte diferite patologii abdominale, dar și despre intervenții reconstructive mai complexe, cum este pieloplastia laparoscopică pentru obstrucția joncțiunii pieloureterale, nefrectomii parțiale, operații din sfera malformativă genital, dar și digestivă.
Am dezvoltat foarte mult și componenta de urologie pediatrică și endourologie. Putem realiza ureteroscopie semirigidă și flexibilă, tratamentul endoscopic al litiazei urinare și utilizăm tehnologia laser pentru fragmentarea calculilor. Sunt tehnici care, cu ani în urmă, necesitau trimiterea pacientului către centre situate la distanță, pe care, astăzi, le putem efectua aici.
Avem, de asemenea, o activitate importantă în chirurgia traumatologică pediatrică și în celelalte domenii clasice ale chirurgiei copilului. Toate acestea au fost posibile prin asocierea a trei elemente: o echipă care a acumulat experiență, investiția în formarea profesională și o dotare tehnică modernă a blocului operator. Pentru mine este foarte important acest lucru: aparatura, oricât ar fi de performantă, nu operează singură. Ea devine valoroasă atunci când există oameni care știu să o folosească, au experiență și pot alege corect când și cum trebuie utilizată.
Reporter: Ajungem, astfel, chiar la tema conferinței. De ce ați ales titlul „Controverse și argumente: chirurgia minim invazivă versus chirurgia deschisă în patologia copilului”?
Dr. Mihai Galinescu: Pentru că este o discuție extrem de actuală. În ultimii ani, atât în percepția publicului, cât, uneori, și în lumea medicală, s-a creat impresia că o intervenție este automat mai bună dacă este laparoscopică, robotică, realizată cu laser sau cu o tehnologie foarte nouă. Lucrurile sunt mai nuanțate.
Laparoscopul, robotul, laserul, ureteroscopul sunt instrumente aflate la dispoziția chirurgului. Sunt instrumente extraordinare și au schimbat profund chirurgia modernă, dar ele rămân instrumente. Responsabilitatea chirurgului este să aleagă, pentru fiecare copil și pentru fiecare patologie, procedeul care oferă cele mai bune rezultate, cu cel mai mic risc și cu cel mai bun beneficiu pe termen lung. Uneori, alegerea corectă este laparoscopia. Alteori, este endoscopia sau o tehnică asistată de tehnologie modernă. Și există situații în care chirurgia deschisă rămâne soluția cea mai sigură și cea mai eficientă. Modernitatea în chirurgie nu înseamnă utilizarea obligatorie a celei mai noi tehnologii. Înseamnă alegerea corectă a tehnicii pentru pacientul pe care îl ai în față. Tocmai de aici a pornit ideea acestei conferințe.
Este prima ediție a Zilelor Chirurgiei Pediatrice Băcăuane și ne-am dorit să aducem, împreună, chirurgi care practică această specialitate, zi de zi, și care pot discuta, pe baza propriei experiențe, despre unde sunt avantajele, unde sunt limitele și unde încă există controverse. Nu vrem să demonstrăm că o tehnică este „învingătoare”. Vrem să discutăm argumentele.
Reporter: Cum se va desfășura, concret, conferința?
Dr. Mihai Galinescu: Pe parcursul celor trei zile, între 8 și 10 octombrie, cred că vom avea parte de un adevărat regal profesional în chirurgia pediatrică. Vom avea peste 100 de participanți și 18 lectori invitați, din România, Franța, Austria și Republica Moldova, cu prezentări de tip state of the art – adică prezentări care încearcă să sintetizeze ceea ce există, astăzi, mai relevant și mai actual, într-un anumit domeniu.
Programul va cuprinde sesiuni dedicate urologiei pediatrice, chirurgiei digestive, chirurgiei neonatale, chirurgiei toracice și chirurgiei minim invazive, precum și abordări comparative între tehnicile laparoscopice și cele deschise. Dar nu ne-am dorit o conferință în care participanții să stea trei zile într-o sală și să privească diapozitive. Vom avea și intervenții chirurgicale, transmise în direct din blocul operator al Secției de Chirurgie Pediatrică, cu posibilitatea de a urmări gesturile operatorii și de a discuta cazurile.
Cred că această combinație între prezentarea științifică, experiența personală a unor chirurgi cu cariere foarte diferite și demonstrația practică este una dintre particularitățile evenimentului. Ne dorim ca participanții să plece de la noi cu informații pe care să le poată folosi, realmente, în practica lor.
Reporter: Spuneați că nu vor fi prezentate doar tehnologiile cele mai noi, ci și experiențe foarte diferite de practică chirurgicală.
Dr. Mihai Galinescu: Exact. Mi se pare una dintre cele mai interesante componente ale conferinței. Am invitat chirurgi care au lucrat în sisteme medicale diferite și în condiții foarte diferite. Pentru că, uneori, tocmai această experiență ne ajută să înțelegem ce este cu adevărat esențial în chirurgie. Un exemplu foarte interesant este profesorul Babuci, de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, care are inclusiv experiența practicării chirurgiei pediatrice în Sudan. Acolo, condițiile erau complet diferite de cele dintr-un bloc operator European, dotat cu laparoscopie de ultimă generație, laser și sisteme complexe de imagistică. Și, totuși, se poate practica chirurgie de nivel înalt și în asemenea condiții, atunci când există cunoaștere a anatomiei, tehnică operatorie, experiență și capacitatea chirurgului de a lua decizia potrivită. Mi se pare o perspectivă extrem de valoroasă pentru tema conferinței noastre. Pentru că ne reamintește un lucru fundamental: tehnologia amplifică posibilitățile chirurgului, dar nu poate înlocui chirurgul.
Reporter: Ce v-ați dori să rămână după aceste zile, dincolo de evenimentul în sine?
Dr. Mihai Galinescu: Mi-aș dori, în primul rând, ca oamenii care vin în Bacău să simtă că există aici un mediu profesional viu. Un loc în care există dorința de a învăța, de a discuta, de a compara rezultate și de a ne pune întrebări, inclusiv despre lucrurile pe care credem că le știm foarte bine. Chirurgia se dezvoltă atunci când există acest ferment profesional. Nu cred că progresul înseamnă să spui permanent: „noi facem foarte bine”. Progresul apare atunci când te întrebi constant dacă ceea ce faci poate fi făcut mai bine. Mi-ar plăcea ca „Zilele Chirurgiei Pediatrice Băcăuane” să devină tocmai un asemenea spațiu de întâlnire profesională și ca această primă ediție să fie începutul unei manifestări pe care să o continuăm.
Reporter: Cum vedeți viitorul chirurgiei pediatrice, în general, și al chirurgiei pediatrice din Bacău, în mod particular?
Dr. Mihai Galinescu: Chirurgia pediatrică traversează o perioadă aparte. Numărul copiilor a scăzut foarte mult în România, iar acest lucru schimbă inclusiv modul în care trebuie să privim medicina copilului. Fiecare pacient pediatric și fiecare intervenție chirurgicală capătă, dacă vreți, o responsabilitate și mai mare. Așteptările familiilor sunt foarte ridicate și este firesc să fie așa. Se dorește un diagnostic corect, o intervenție cât mai sigură, o recuperare rapidă și rezultate foarte bune pe termen lung. În același timp, în Bacău, s-au făcut investiții majore în infrastructura destinată copilului. Avem, astăzi, condiții care, cu ani în urmă, ar fi fost greu de imaginat. Iar, atunci când comunitatea investește într-un spital și într-o secție, apare și o responsabilitate pentru noi, cei care lucrăm aici: trebuie să confirmăm aceste investiții prin calitatea actului medical. Aceasta este direcția în care văd dezvoltarea Secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din Bacău.
Vom continua să introducem tehnici noi, să dezvoltăm chirurgia minim invazivă și endourologia, să investim în pregătirea oamenilor și să extindem ariile în care putem trata copilul aici, în Bacău. Una dintre direcțiile pe care dorim să le dezvoltăm, în perioada următoare, este și componenta chirurgicală ORL pediatrică. Avem colegi ORL foarte bine pregătiți și dorim să completăm dotarea secției cu un microscop operator ORL, ceea ce va permite realizarea unor intervenții microscopice de mare finețe. Pentru mine, obiectivul este foarte simplu: atunci când există competență profesională și condițiile necesare pentru a trata corect un copil în Bacău, acel copil să poată fi tratat … în Bacău.
Reporter: Poate fi considerat, astăzi, Bacăul un centru regional important de chirurgie pediatrică?
Dr. Mihai Galinescu: Cred că trebuie să fim echilibrați când spunem lucrul acesta. Avem, astăzi, un nivel de competență suficient de ridicat, încât să putem trata, în Bacău, o mare parte, probabil cea mai mare parte din patologia chirurgicală pediatrică obișnuită și chiar o serie de cazuri complexe. Acoperim un spectru larg de chirurgie abdominală, urologică, laparoscopică, traumatologică și ortopedică pediatrică și am dezvoltat, în ultimii ani, tehnici care ne permit să rezolvăm, local, cazuri care, altădată, ar fi necesitat transferul către un centru universitar.
Există, însă, domenii în care știm, foarte clar, că pacientul trebuie îndrumat către centre cu experiență și infrastructură dedicate. Un asemenea domeniu este oncologia pediatrică. Putem diagnostica asemenea cazuri și, uneori, ele ajung, inițial, la noi, însă tratamentul oncologic complex trebuie realizat în centre specializate. Spitalul „Marie Curie” din București, de exemplu, este unul dintre centrele importante către care putem îndruma acești copii.
De asemenea, nu avem infrastructura necesară pentru chirurgia nou – născutului premature, cu greutate extrem de mică, pentru malformațiile cardiace congenitale care necesită chirurgie cardiovasculară pediatrică sau pentru patologia neurochirurgicală . Aceste cazuri trebuie tratate în centre care dispun de echipe multidisciplinare și de suportul tehnic specific.
În schimb, pentru o paletă foarte largă a chirurgiei copilului, cred că Bacăul a ajuns să fie un centru cunoscut și respectat în regiune. Nu mi-aș dori să folosesc formule prea mari, dar cred că putem spune că, prin munca acumulată în timp, prin dezvoltarea chirurgiei minim invazive și prin investițiile făcute în echipă și infrastructură, chirurgia pediatrică din Bacău și-a câștigat un loc vizibil pe harta specialității, în Moldova și la nivel național. Iar faptul că putem organiza, acum, un eveniment la care participă colegi din Franța, Austria, Republica Moldova și din marile centre universitare din România este, poate, și o confirmare a acestei evoluții.
Reporter: Dacă ar trebui să definiți, într-o singură idee, ceea ce se întâmplă în Bacău, între 7 și 10 octombrie, care ar fi aceea?
Dr. Mihai Galinescu: Aș spune că este întâlnirea dintre experiență, tehnologie și educație. Avem posibilitatea de a adduce, la aceeași masă, chirurgi cu experiențe extraordinare, avem infrastructura necesară pentru a demonstra practic ceea ce discutăm și avem tineri chirurgi care vor să învețe. Pentru câteva zile, Bacăul va deveni un loc în care se discută foarte serios despre prezentul și viitorul chirurgiei pediatrice. Iar faptul că putem organiza un asemenea eveniment aici spune, cred, ceva și despre drumul pe care l-a parcurs chirurgia pediatrică băcăuană.

















