18 mai 2024
CulturăZILELE CENTRULUI DE CULTURĂ „GEORGE APOSTU”, 9-12 MAI 2023

ZIUA ÎNTÂI – 9 MAI 2023, ZIUA EUROPEI

ZILELE CENTRULUI DE CULTURĂ „GEORGE APOSTU”, 9-12 MAI 2023

Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Centrului „George Apostu” va debuta astăzi, 9 mai 2023, începând cu ora 17.00, în sala de expoziții a Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu”, cu expoziția de pictură a artistului ieșean Constantin Tofan – „Glose retrospective”. Expoziția este un periplu sentimental prin universul cromatic generat de-a lungul anilor de penelul artistului invitat, selecția lucrărilor aducând pe simezele din spațiul expozițional o gamă largă de tehnici și genuri de pictură, între care regăsim portrete, peisaje, naturi statice și lucrări abstracte. Dispuse într-o succesiune cronologică, lucrările reprezintă o invitație la parcurgerea unui jurnal vizual intim, în lumea culorilor vii văzute cu „cu ochii larg închiși”.

Poet al culorilor calde și al amintirilor trecute prin filtrul emoțiilor până acolo unde esențele încep să prindă contur, Constantin Tofan se distinge printr-un rafinament compozițional îndelung exersat, lucrările artistului fiind mai curând pretexte contemplative și reflexive ce reconstituie nu locuri sau secvențe de natură, ci stări de spirit, tensiuni, dispoziții.

Expoziția, care va fi însoțită de lansarea albumului de artă cu același titlu – „Glose retrospective. Constantin Tofan”, va fi prezentată de criticul de artă, esteticianul, prof. univ. dr.Petru Bejan, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.



Programul zilei mai cuprinde vizionarea unui fragment din filmul documentar dedicat artistului Constantin Tofan, „Tablouri dintr-o expoziție prinse cu ață de pescuit”, regizat de Violeta Gorgos, un moment muzical dedicat Anului Cultural „Dimitrie Cantemir”, intitulat „Muzica începurilor”, și lansarea celui mai recent număr al revistei „Vitraliu” (nr. 58).

Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu” este organizată cu sprijinul companiei de investiții financiare EVERGENT INVESTMENTS și cu susținerea din partea unora dintre cele mai dinamice și reprezentative societăți comerciale din România, Compania DEDEMAN și S.C. AGRICOLA INTERNAȚIONAL S.A.

Parteneri: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „George Bacovia” din Bacău, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Țăranului Român, Biblioteca Națională a României, Teatru FAIN, Librăria „Cărturești” Bacău, Librăria „Alexandria” Bacău.

Parteneri media: TVR 3, TVR Iași, Radio Moldova, TV Moldova 1 (Republica Moldova), EURO TV Bacău, Deșteptarea, Radio România Iași, Radio România Actualități.

Programul zilei de 9 MAI 2023

Ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu”

DESCHIDEREA PROGRAMULUI

„Glose retrospective” – Expoziție de pictură,  prof. univ. dr. Constantin TOFAN,

Prezintă: prof. univ. dr. Petru BEJAN, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași

Lansarea albumului de artă „Glose retrospective” – Constantin TOFAN

Lansarea revistei „Vitraliu”, nr. 58

ANUL CULTURAL DIMITRIE CANTEMIR – „Muzica începuturilor”

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri