Cine a spus ca presa este a patra putere în stat s-a gândit, fara îndoiala, în primul rând la respectarea de catre cel ce scrie/vorbeste publicului a normelor de toata natura. Nu avem vanitatea de a considera ca întâia datorie este legata e utilizarea limbii române corecte, dar nici nu putem plasa aceasta obligatie printre ultimele. (Am citit, în anii din urma, câteva anunturi de angajare în presa în care – întâmplator sau nu – pe primul loc era asezata, ca o conditie esentiala, cunoasterea la perfectie a limbii române.)
Deontologia (gr. deon, deontos „obligatie; norma”, logos „stiinta”) nu este o disciplina abstracta, ci se cere combinata cu un determinant macar genitival (deontologia limbajului) daca nu adjectival, cum este de regula (deontologia medicala, singura exemplificata de dictionare).
În astfel de conditii, se impune a fi regândit conceptul/sintagma spatiu public: daca luam în calcul doar canalele mass-media (radio, TV, presa scrisa), gresim, pentru ca un panou publicitar urias care ne ocupa câmpul vizual într-un chip agresiv– daca nu chiar abuziv – este tot o cale de a transmite un mesaj, catre un public nediferentiat însa.
În acest caz nu noi selectam un continut, ci acesta ni se impune odata cu receptarea sa involuntara.
Ramâne însa, dincolo de toate, rolul covârsitor al massmediei traditionale asupra publicului cititor/ascultator/telespectator.
(În cuprinsul unei întâlniri a reprezentantilor Consiliului National al Audiovizualului cu tinerii, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, s-a vorbit de consecintele educatoare – si nu educative – ale prestatiilor gazetaresti, ca reflex al nevoii de primenire, din când în când, a limbajului de specialitate.) Iar daca cineva produce mesaje destinate publicului din toate perspectivele enuntate – audio/video/scris –, nu poate decât sa se aseze de bunavoie în vizorul evaluatorilor si sa accepte rezultatele actului de monitorizare.
Un astfel de caz este cel al lui Dumitru V. Marin, coordonatorul Grupului de Presa TV.V, alcatuit din ziarul „Meridianul”, postul TV Vaslui si, un altul, Unison Radio. Sunt trei canale media pe care de buna vreme le conduce… exemplar, în sensul ca se exemplifica pe sine ca autor de emisiuni (la radio-TV) ori de editoriale (în gazete). Dar D. V. Marin mai are o realizare, izvorâta din gândul cel bun: chintesenta prestatiilor publicistice este pusa în pagina de carte, ca forma de a masura totalizator si, totodata, de a unifica registrele audio/video si scris într-o dare de seama impresionanta. Este vorba despre câteva carti, între care si cea intitulata „Marin D. V. – opera în câmpul critic si valoric national” (Iasi, Editura PIM, 2013). Cu un motto de pus pe gânduri – „O alta picatura într-un ocean de uitare! Scrisoarea (scrisul) e un lucru vecinicu, zice cronicarul. Ce va mai fi trainic în viitor?” –, autorul cuteaza a-si aseza în fata o oglinda dincolo de care sunt privitorii.
Se numesc Theodor Codreanu, C. D. Zeletin, Nicolae Constantinescu, Adi Cristi, Ion Dediu, Al. Mironov, Gruia Novac etc., care îl ipostaziaza pâna la vorbe ca acestea: „Luminati-va fata: imagine, sunet, carte” (Lucian Vasiliu) sau „Vocatie pentru limba româna” (H. Pricope).
Revenim la titlul însemnarilor de fata pentru a lauda un gest de nefardata autoscopie din partea lui D. V. Marin: la paginile 59-62 este reprodus articolul semnat de noi în cotidianul „Desteptarea”, la rubrica „Româna de azi”, sub titlul „Vorbe care ramân” (28-30 mai 2010), inclusiv secventa finala (peste 20 de rânduri) despre cartea sa „TVV-15”. Aici am enumerat greselile de corectura strecurate în cele 556 de pagini, de la folosirea virgulei la pozitia ghilimelelor si de la semnele diacritice la prezenta/absenta cratimei. Recenzatul nu a avut ideea (nefericita, ca la o carte recenta, din care autorul a eliminat lista de erori semnalate de cronicar) de a cosmetiza prin tehnica crosetelor textul nostru. Este o elocventa dovada a deontologiei gazetaresti.
