29 martie 2024
ActualitateZeci de exemplare de Chinchilla găsite abandonate pe marginea drumului

Zeci de exemplare de Chinchilla găsite abandonate pe marginea drumului

Zeci de exemplare de Chinchilla au fost găsite abandonate pe marginea drumului la ieșirea din Luncani, spre Podiș, pe drumul care leagă Bacăul de Moinești.

Descoperirea a fost făcută de un grup de tineri care au văzut câteva animăluțe călcate de mașini pe stradă. În iarbă de pe marginea drumului au găsit circa 20 de animale abandonate pe care le-au luat cu ei, iar, la întoarcere, au mai găsit multe alte exemplare, relativ tinere și sănătoase, după cum ne-a declarat Radu Moscu.

Cei care au descoperit animalele au anunțat autoritățile dar spun că ar avea nevoie de ajutor pentru a le putea îngriji. Micuțele mamifere se află acum la “Sadie’s Stray Dog Rescue”.



Șinșila, sau cincila, chinchila (Chinchilla) este un mamifer rozător care face parte din familia Lagostomidelor (Mamalia, subclasa Theria, grupa Eutheria, ordinul Rodentia, subordinul Hystricomorpha, familia Chinchiliade) și este originar din America de Sud. Este un animal de talie mică și nu măsoară mai mult de 25–30 cm, având o greutate medie, la maturitate, de 400-600 grame.

Ca înfățișare se situează între iepure și veveriță, are ochi negri, strălucitori și coadă lungă și pufoasă. Membrele anterioare prezintă cinci degete și sunt scurte, iar cele posterioare doar patru degete și sunt mai lungi. Șinșila este un animal nocturn, ierbivor, curat, liniștit, agreabil și poate trăi până la 10-15 ani.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri