7 mai 2024
ActualitateZeci de angajatori au ignorat normele de sănătate și securitate în muncă

Zeci de angajatori au ignorat normele de sănătate și securitate în muncă

Măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei cu coronavirus s-au aflat în vizorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău și în iulie. Astfel, pe parcursul lunii trecute, inspectorii care urmăresc respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă (SSM) au efectuat 176 controale, din care 97 au fost întreprinse în colaborare cu reprezentanții altor instituții, acțiuni care au avut ca obiect aplicarea Legii 55/15.05.2020.

Legat de aceasta, inspectorii SSM au constatat că unii agenți economici luați în vizor nu au desemnat o persoană pentru realizarea triajului epidemiologic și verificarea temperaturii corporale sau nu au revizuit evaluarea factorilor de risc, în contextul pandemiei, iar alții nu au afișat la loc vizibil măsurile cu privire la prevenirea îmbolnăvirii cu virusul COVID-19. În consecință, au fost aplicate 8 amenzi în valoare totală de 24.000 lei și 215 avertismente. Totodată, au fost dispuse măsurile necesare pentru remedierea deficiențelor. Dar luna trecută, alți 186 angajatori au fost controlați în ceea ce privește respectarea normelor SSM. O parte dintre ei nu au dus la îndeplinire măsurile dispuse la controlul anterior de către inspectorii SSM, nu au întocmit planul de prevenire și protecție împotriva accidentelor de muncă și a bolilor profesionale sau nu s-au preocupat ca salariații lor să beneficieze de controlul medical periodic.

Nu au lipsit nici cazurile în care s-a constatat că agenții economici nu le-au asigurat angajaților echipament corespunzător de muncă. Din cauza unor astfel de nereguli și a altora, luna trecută, din păcate, s-au înregistrat 12 accidente de muncă, din care 2 s-au soldat cu decesul victimei. Celelalte 10 au avut ca urmare  incapacitatea temporară de muncă a salariaților implicați. Pentru abateri de la legislația în domeniu, prezentate mai sus, 24 operatori economici au fost sancționați contravențional cu amenzi care însumează 144.000 lei. Totodată, inspectorii au dat nu mai puțin de 461 avertismente.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri