Sunt zece. Avem de unde alege în noiembrie pentru fotoliul prezidenţial de la Cotroceni. Ca şi la alegerile de acum cinci ani, în cursă s-au înscris puţine femei, doar două au avut curajul să se prezinte în faţa electoratului, cursă condusă, în cea mai parte de bărbaţi, mulţi dintre ei tineri şi foarte tineri pentru această funcţie. Tineri şi frumoşi. De la ei se aşteptă o relansare a României, aşa cum şi scrie în sloganurile lor electorale, care de care mai pitoreşti, cu un conţinut, dacă nu identic, cel puţin apropiate.
Doar doi, Kelemen Hunor şi Klaus Iohannis, au mai trecut prin această experienţă, unul câştigător, după o dramatică răsturnare de situaţie în turul II, iar candidatul UDMR este înscris din oficiu. Se fac clasamente, care cunosc de la o oră la alta modificări “la vârf”, evident că sunt doar pentru incitarea publicului şi ţinerea trează a atenţiei pentru acest gen de alegeri, care, în unele ţări, trec neobservate.
Până la finalizarea perioadei de strângere a semnăturilor şi înscrierea oficială, am avut parte de o bălăcăreală balcanică, nimic clar, concret, nu tu programe, idei, nici măcar nişte promisiuni cât de cât credibile. Ce să mai vorbesc de vocabular, a căzut jos, jos de tot, pe alocuri scabros, injurios, cu atacuri la persoană, fără acoperire. Privesc cu rezerve asemenea ieşiri, cum cu circumspecţie ascult şi însăilările de aşa-zise programe şi proiecte.
De data aceasta voi citi, chiar voi studia fiecare afirmaţie, fiecare diftong electoral venite din dreapta sau din stânga politică, nu mai merg la vot pe bază de ochi frumoşi şi înâlţime. Avem o lună să ne dumirim, ei au o lună să ne convingă. Nu plec cu idei preconcepute, dar nici nu mai sunt dispus să înghit tot ce le iese pe gură, că de scris nu are nimeni curaj să scrie ce şi câte binefaceri ne aşteaptă dacă punem ştampila în pătratul desemnat.
