Probabil este primul scrutin din ultimii 30 de ani în care promisiunile candidaţilor n-au avut nici cea mai mică legătură cu realitatea. Campania electorală, care n-a durat doar o lună, ci vreo jumătate de an, a obosit alegătorii care nu şi-au mai bătut capul să înţeleagă ce vrea fiecare candidat Ar fi fost şi dificil, din moment ce nici candidaţii n-au mai dorit să poarte dialog ci numai monologuri.
Câmpul de lupta s-a mutat pe reţelele sociale, acolo unde echipa fiecăruia avea controlul deplin: cine comenta, ce comenta, ce se discuta. Cu mii de conturi false care pupau pe obraji candidaţii, cu cenzura criticilor, cu impunerea temelor de campanie, s-au creat bule perfect izolate de realitate.
Fiecare echipa a jucat pe propriul stadion fără minge şi fără adversar. O să facem şi o să dregem, o să vă oferim luna, ba nu, stelele, ba întreaga Galaxie o să v-o dăm, promiteau candidaţii şi electorii se făceau că aprobă şi-s fericiţi. Realitatea este că problemele cetăţenilor sunt ceva mai pământeşti.
Dar de ce să fie simplu, dacă se poate complicat?! De obicei campaniile electorale sunt mediul perfect pentru alde Pinocchio sau Muchaunsen, dar, de data aceasta, parcă s-a exagerat. A bântuit, aşa, o frică imensă de rezultatul scrutinului care ar fi putut lăsa – şi probabil o să şi lase – pe unii lideri politici fără funcţie. Din acest motiv – nevoia de a puncta, de a arăta că încă mai contează în jocul politic – s-au produs toate exagerările posibile şi toate prostiile.
Frica păzeşte bostănăria. Acum că s-au ales unii şi au pierdut alţii să vedem ce se va întâmpla. Că-şi vor pierde scaunul câţiva, nu ar fi de mirare; aştept, însă, cu nerăbdare ca aceia care au câştigat să-şi pună promisiunile în aplicare. Să-i văd cum le vor face pe toate câte au zis şi de unde or să scoată banii necesari pentru toate minunile promise. Până acum a fost uşor; de acum începe greul şi mă tem că deja, în culise, unii exersează deja discursul cu “greaua moştenire”…
