23 aprilie 2024
SportVolei feminin / Vicecampioana Romaniei a reusit o victorie de senzatie in...

Volei feminin / Vicecampioana Romaniei a reusit o victorie de senzatie in Elvetia

Volley Koniz – Stiinta Bacau 2-3 (25-18, 25-19, 18-25, 16-25, 17-19)

Stiinta Bacau seamana cu Bruce Willis. Poate ca nu salveaza ea lumea, dar e greu de ucis. Sorry! Taiati greu si puneti imposibil! Echipa lui Florin Grapa se impiedica, ingenuncheaza, cade. Se ridica insa mereu, incheiind meciurile in picioare. Si cu mainile sus, in semn de victorie. Ultimul succes al studentelor – al zecelea, pentru exactitate- merita un premiu special. Pentru gradul ridicat de dificultate al partidei si, mai ales, pentru dramatismul cu care a fost el obtinut. Asadar, miercuri seara, Stiinta s-a impus cu 3-2 pe terenul elvetiencelor de la Volley Koniz, in prima mansa a “optimilor” Cupei CEV. Dupa un maraton de 124 de minute si dupa ce gazdele au condus cu 2-0 la seturi si cu 7-1 in tie-break! Scorul final din setul cinci l-ar face invidios pana si pe Bruce Willis: 19-17! Pentru Stiinta, of course!

“Hochdramatischen Spiel”



“Einem hochdramatischen Spiel” si-au scos palaria jurnalistii elvetieni in fata unui meci care a atins cu adevarat cote inalte de dramatism. Si ce simplu parea la inceput pentru Koniz! Cu brazilianca Talita de Cassia Ferreira autoare a 23 de puncte si cu nemtoaica Anika Schulz aflata, la randul sau, in zi fasta, gazdele nu au intampinat mari probleme in primele doua seturi. Pe primul l-au castigat cu 25-18, iar pe al doilea si l-au adjudecat la 19, dupa ce l-au intors de la 3-8. Spectatorii nu vazusera insa nimic, daca tot este sa vorbim de intoarceri de scor! La 0-2 a intrat in scena Stiinta. “Fetele s-au acomodat mai greu cu sala si cu atmosfera creata de public”, avea sa explice la final antrenorul bacauancelor, Florin Grapa.

Setul semnelor de exclamare

25-18 pentru Stiinta in setul trei, 25-16 in partialul al patrulea si 2-2 la general. Ehehe, alta viata! Nu, serios? Stati sa vedeti atunci tie-break-ul, care a fost unul al semnelor de exclamare! 6-0; ia ghiciti pentru cine? Nu, nu pentru Stiinta, ci pentru Koniz! 6-0!! Si apoi 7-1!!! Sa nu te iei cu mainile de cap? Nu si daca rivalizezi cu Bruce Willis. Bacauancele si-au suflecat inca o data manecile, incepand o noua cursa de urmarire. Au egalat la sapte si apoi au salvat -nu, nu lumea!- ci mai multe mingi de meci. La 13-13, arbitrii Marques Ferreira si Antusak au dat si ei un branci romancelor, oferindu-le cadou punctul de 14-13 gazdelor. Grapa a sarit ca ars, fiind eliminat pentru proteste, dar chiar si fara antrenorul sau pe banca Stiinta a dat inca o data tabela peste cap, impunandu-se cu 19-17 si 3-2!

Grapa a vazut rosu in fata ochilor

“E primul cartonas rosu primit in cariera mea”, a declarat dupa meci Florin Grapa. “Dar ma bucur ca a fost rosu si nu galben. Daca mi-ar fi dat galben, arbitrul trebuia sa dea si punct pentru gazde, iar cu acel punct Koniz ar fi castigat meciul deoarece se facea 15-13. Cred ca si-a dat seama si arbitrul ca prea o facuse de oaie si a mers pe varianta cu cartonasul rosu. A fost un arbitraj cum rar se poate vedea, insa bine ca am castigat”, a spus Grapa, care a avertizat insa ca echipa sa nu se poate considera calificata: “Returul, care se desfasura marti, la ora 17.00, se anunta dificil, veti vedea! Intalnim o echipa buna si trebuie sa jucam la valoare pentru a ne califica”.
Volley Koniz: Kubinova – Schultz, Moffett, Cassemiro, de Cassia Ferreira, Jenkins, Pauli – libero. Au mai jucat: Wigger, Kronenberg, Svobodnikova, Schafflutzel si Ostrowska.
Stiinta Bacau: Miclea – Grigoruta, Rogojinaru, Kamenova, Herlea, Sobo (Fales), Iosef, Gaido – libero.

Rezultate complete

Iata rezultatele inregistrate marti si miercuri in prima mansa a “optimilor” Cupei CEV la volei feminin: Igtisadchi Baku – Omichka OMSK REGION 3-1, Rote Raben Vilbisburg – Baki-Azeryol Baku 3-1, Beziers VB – SVS Post Schwechat 3-1, Asko Buro Leben Linz STEG – Sagres Neuchatel 3-2, Voley Koniz – Stiinta Bacau 2-3, Kontynium Volyn Lutk – SES Calais 3-0. Aseara urmau sa se desfasoare ultimele doua jocuri: Dauphines Charleroi – Aluprof Bielska Biala si Asterix Kieldrecht – Fenerbahce Istanbul. Returul va avea loc saptamana viitoare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri