26 aprilie 2024
SportVolei feminin, Divizia A1/ Studentele au inceput in forta sezonul

Volei feminin, Divizia A1/ Studentele au inceput in forta sezonul

Uite campioanele!

Stiinta Bacau – Dinamo Bucuresti 3-0 (25-18, 25-23, 25-16)

Masacru



Un simplu meci de volei? Nu, un masacru. Neasteptat. Pe bune, cine si-ar fi imaginat ca Stiinta Bacau va spulbera cu 3-0 dream-team-ul celor de la Dinamo Bucuresti in primul derby al campionatului? Daca vedeti vreo mana ridicata, sa stiti ca e a lui Florin Grapa. Tehnicianul bacauan a surprins din nou, cladind o echipa solida. Capabila de a demola mitul lui Dinamo si de a-si depune o indreptatita candidatura la titlu. Victoria si, mai ales, calitatea jocului de sambata stau marturie.

Banii n-aduc fericirea

Dinamo a venit la Bacau in toata splendoarea. Cu cinci straniere in sextetul de baza. Si cu un buget de fite. Normal, inceputul meciului a fost in favoarea sa. 1-0, 2-0, 3-1. Apoi, 5-4. A fost ultima oara cand Dinamo a condus pe tabela. Herlea a reusit un atac in urcare pentru 5-5, iar in urcare a fost tot restul meciului pentru Stiinta. Cu un serviciu excelent si cu un block de netrecut, studentele n-au lasat nicio sansa adversarelor. Primul set a fost arhivat de un atac al capitanului Truta dupa 15 minute si sapte puncte avans.

Moment de rascruce

In actul secund, Stiinta a continuat sa creasca. Serviciile din saritura ale Tatianei Liulenova, inteligenta ridicatoarei croate Zrinka Tomic si atacurile precise ale Angelicai Chivorchian (pentru a nu vorbi decat despre noile achizitii) au facut deliciul publicului. A existat, totusi, un moment de cumpana. Si pentru echipa, dar si pentru tribuna. De la 20-12 s-a ajuns la 23-20 si 24-23. A fost momentul in care meciul putea cunoaste o schimbare de macaz. A venit insa atacul din linia a doua al moldovencei Liulenova, iar Stiinta a punctat pentru un 2-0 pe seturi.
Party time

Ultimul set a fost un bilet de intrare la Luna Park. Combinatii de efect, asi, blocaje reusite si atacuri devastatoare: iata oferta parcului de distractii deschis de Stiinta. Aceeasi Mihaela Truta a pus punct meciului, lasandu-ne speranta unui campionat cu majuscule. E adevarat, nici Dinamo n-a fost chiar Dinamo, insa daca bacauancele vor continua sa joace cum au facut-o sambata, vor continua sa-si masacreze adversarele. Sa vedem acum cat de tare e Metalul Galati. Desi, pana in noiembrie, cand vine campioana, parcul de distractii al Stiintei ramane deschis. Garantat si gratuit.
Stiinta: Tomic, Anghel, Chivorchian, Herlea, Anghel (Rusu), Liulenova (Hosu), Manu (libero).
Dinamo: Szekelova, Petrovic (Radu), Dugandzic, Hatinova (Kovacs), Sokolova, Hancu, Gigic (libero).Scris de Dan Sion

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri