30 aprilie 2024
SportVolei feminin/ Divizia A1: Nu-i nimic, asta e!

Volei feminin/ Divizia A1: Nu-i nimic, asta e!

Deși a fost foarte aproape de a câștiga setul al doilea și de a relansa partida, Știința Bacău a cedat sâmbătă, acasă, cu 0-3 (-20, -23, -10) în fața Voluntariului

Sâmbătă, în Sala Sporturilor, s-a auzit, grație crainicului-dj Costin Alexandrescu, și „God Save the Queen” a celor de la Sex Pistols. Era 16-15 pentru Știința în setul al doilea, tocmai luasem un time-out pentru a respinge asaltul Voluntariului, iar o porție de punk-rock părea tratamentul potrivit pentru a ține echipa băcăuană în priză. Ei bine, nu a funcționat. De la 15-16, CSO Voluntari 2005 a întors la 20-17 și, chiar dacă Știința a avut setul în mână, ajungând să conducă, aproape neverosimil, cu 23-21, oaspetele au câștigat parțialul cu 25-23, făcându-și cale liberă spre o victorie scontată, în trei seturi. Revenind la coloana muzicală, să spunem că refrenul de final al serii a fost desprins din Pasărea Colibri: „Nu-i nimic, asta e!”.

E adevărat, nu s-a auzit în difuzoare, dar nici nu era nevoie. Știința s-a întrebuințat serios sâmbătă, în etapa a 14-a a Diviziei A1 pentru a da continuitate acelei serii de șapte puncte acumulate în primele etape din retur. Iar integrarea Marijei Skoric (principala realizatoare a întâlnirii) a ajutat mult. Din păcate, CSO Voluntari a demonstrat și în jocul de la Bacău că este o echipă de podium. Cu Eli Uattara, Dijana Vukovic sau Nneka Onyejekwe, Voluntariul a confirmat calculele hârtiei. Nu le-a fost însă deloc ușor oaspetelor, care și în partida directă din tur tremuraseră serios pentru o victorie în tie-break.



Pentru prima oară într-un format extra-long la nivelul lotului (a venit Skoric, au revenit Tvrdisic și Airoaie, lipsind doar Carmen Dițu, în recuperare după intervenția de la genunchi), dar în continuare fără Florin Grapă pe bancă, băcăuancele conduse de Aurel Cazacu au dus o interesantă cursă de urmărire în actul de debut, revenind de la 9-15 la 15-16 și rămânând aproape până la 19-20, atunci când un atac în aut trimis de Lupa din linia a doua a permis ilfovencelor să răsufle ușurate și să se desprindă la 25-20. Studentele nu au acuzat șocul, iar în parțialul secund au dat un adevărat recital punk-rock ( „Nevermind the Block” în loc de „Nevermind the Bollocks”), conducând în permanență (chiar și la patru puncte diferență) până la 16-15.

Patru puncte consecutive ale oaspetelor au dus scorul de la 16-13 la 14-17 și se părea că formația lui Lubjicic nu va mai putea fi oprită. Un nou time-out pentru Știința, de data aceasta la 17-20 (și, trebuie spus, fără „God Save the Queen” pe fundal) a întors însă din nou macazul. În favoarea gazdelor, care au egalat la 20 prin asul Marinei Cojocaru și, chiar dacă următorul serviciu s-a dus în aut, Marija Skoric a punctat de trei ori la rând pentru 23-21. După cum aminteam, a fost cântecul de lebădă al formației băcăuane, Voluntariul, pe serviciile fostei studente Alice Kapelovies arătând că nu de pomană stă în clasament în coasta Blajului și a Târgoviștei. 25-23, așadar și 2-0 la general. Setul al patrulea a contat doar până la șapte egal. Știința dăduse cam totul, iar CSO Voluntari nu mai dorea să riște. Dar, în ciuda diferenței de 15 puncte cu care s-a încheiat setul de final, Știința le-a arătat suporterilor că pot conta pe ea. Iar reciproca este valabilă. Sâmbătă seara, publicul băcăuan și-a susținut în permananță echipa, iar la final, i-a aplaudat eforturile, ignorând tabela: „Nu-i nimic, asta e!”.

Știința Bacău: Marina Cojocaru 3 puncte (Tijana Tvrdisic), Ana Maria Lupa 11, Marija Skoric 16 (Mara Tudorache), Georgiana Faleș 5, Carmina Bordea 2 (Iulia Matanie, Andreea Năstasă), Karina Gorbe 3 (Mădălina Airoaie), Alexandra Ciucu- libero.

Celelalte rezultate ale etapei a 14-a: SCMU Craiova- U NTT Data Cluj 3-0, CSM Lugoj- ACS Volei Cristina Pîrv Turda 3-0, CSM Târgoviște- Dacia Mioveni 3-0. Partidele Rapid- Dinamo și Volei Alba Blaj- CS Medgidia au fost amânate.

Programul etapei viitoare: U NTT Data Cluj- CSM Târgoviște, CS Medgidia- ACS Volei Cristina Pîrv Turda, Dinamo București- Știința Bacău, Dacia Mioveni- Volei Alba Blaj, Rapid București- CSM Lugoj, CSO Voluntari 2005- SCMU Craiova.

Clasament

1 CSM Târgoviște              14      12      2        40-11 36p.

2 Volei Alba Blaj               13      12      1        36-7   35p.

3 CSO Voluntari 2005       14      12      2        39-14 35p.

4 CS Medgidia                   13      9        4        30-18 26p.

5 CSM Lugoj                    14      8        6        31-21 25p.

6 Rapid București              13      8        5        25-17 23p.

7 Dinamo București           13      6        7        24-26 19p.

8 SCMU Craiova                14      5        9        18-29 15p.

9 Știința Bacău                  14      5        9        18-32 14p.

10 Dacia Mioveni              14      4        10      19-33 13p.

11 ACS Volei Cristin Pîrv   14      1        13      7-39   4p.

12 U NTT Data Cluj          14      0        14      2-47   1p.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri