5 mai 2024
SportVolei feminin/ Divizia A1: Încă un pas către salvare

Volei feminin/ Divizia A1: Încă un pas către salvare

Știința Bacău s-a impus miercuri, cu 3-1 (19, -18, 19, 23) acasă, în fața Daciei Mioveni și are opt puncte avans (și un meci în plus) față de contracandidatele sale la retrogradare

Știința Bacău obține victorii pe linie în play-out-ul Diviziei A1 la volei feminin, care a reunit echipele clasate pe locurile 9-12 la finalul sezonului regulat. Miza turneului? Evitarea ultimelor două poziții, echivalente cu retrogradarea. Iar dacă ultimul loc este arvunit de multă vreme de „lanterna” U NTT Data Cluj, în schimb pentru evitarea celuilalt bilet de A2 se duce o luptă în trei, între Știința, Dacia Mioveni și ACS Volei Cristina Pîrv Turda. Acest trio are drept șef de coloană echipa băcăuană care, așa cum aminteam, merge șnur în play-out. După ce au câștigat, așa cum era și firesc, ambele meciuri cu U NTT Data Cluj, studentele au obținut miercuri seara un succes foarte important, impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (19, -18, 19, 23) în fața Daciei Mioveni.

Cu antrenorul Florin Grapă revenit la marginea terenului, alături de echipa pe care a creat-o și cu care a cucerit patru titluri naționale, Știința a luat toate cele trei puncte la finalul unui meci strâns. Băcăuancele au început ca din pușcă, desprinzându-se la 19-9 și lăsând impresia că vom asista la o victorie scurtă, în trei seturi. Conduse de veteranele Adina Stanciu (18 puncte realizate) și ex-ul Ana Veljkovic (15), piteștencele nu s-au dat însă bătute, apropiindu-se la doar patru puncte (22-18 și 23-19), înainte ca un atac al Anei Lupa și un as al Marinei Cojocaru să repună lucrurile pe un făgaș normal pentru Știința, care și-a adjudecat actul de debut cu 25-19.



Revenirea oaspetelor a continuat să se materializeze și în parțialul secund, profitând, ce-i drept, și de lipsa de reacție și de inspirație a studentelor. Prin urmare, Dacia Mioveni a egalat la seturi după un succes cu 25-18 și a făcut ca setul al treilea să devină foarte important. Din fericire, Știința și-a reluat jocul bun și, condusă de ritmul dictat de tobele inimoasei galerii băcăuane, a preluat conducerea la general după un succes la șase puncte diferență. Cu moralul potrivit și având, ca de obicei, în trio-ul Skoric (24 de puncte)- Lupa (16) și Faleș (9) principalele guri de foc, echipa antrenată de Florin Grapă nu a ratat lovitura decisivă, câștigând cu 3-1 după un palpitant 25-23 în setul patru.

„Este o victorie foarte importantă, după cum, la fel de important este că, exceptând setul al doilea și puțin din primul set, am făcut un meci bun”, a declarat antrenorul Grapă, care a mizat pe formula de echipă:  Marina Cojocaru 4 puncte, Marija Skoric 24, Ana Maria Lupa 16, Carmina Bordea 4 (Iulia Matanie), Georgiana Faleș 9, Mădălina Airoaie 6 (Karina Gorbe), Alexandra Ciucu- libero. Pentru băcăuance urmează deplasarea de sâmbătă, pe terenul celor de la Volei Cristina Pîrv, pentru ca pe 23 aprilie, cu o zi înainte de Paște, să joace returul de la Mioveni., cu Dacia. Știința va încheia campionatul pe 27 aprilie, cu jocul de acasă, contra turdencelor de la Cristina Pîrv. Sperăm ca acel meci să devină doar unul de palmares, iar Știința să-și asigure salvarea de la retrogradare încă dinaintea disputării lui. Un pas important a fost făcut miercuri, cu victoria contra Mioveniului, iar următorul, cel decisiv, ar putea fi înregistrat chiar sâmbăta aceasta. Hai Știința!

Rezultatele înregistrate miercuri, în play-out: Știința Bacău- Dacia Mioveni 3-1, U NTT Data Cluj- ACS Volei Cristina Pârv 0-3.

Clasament play-out

1 Știința Bacău                  25      9        16      37-57 27p.

2 Dacia Mioveni                24      6        18      29-58 19p.

3 Volei Cristina Pîrv           24      6        18      25-56 19p.

4 U NTT Data Cluj            25      0        25      4-75   1p.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri