Stiinta Bacau – CS Volei Alba Blaj 3-1 (28-26, 25-19, 19-25, 25-15)
Se stia! Da, se stia ca va fi greu. O spusese amicalul din „Cupa Municipiului Bacau” (3-1 pentru adversare), o repetase Florin Grapa si o intarise proaspatul succes al Albei Blaj contra lui Dinamo Bucuresti, in etapa a cincea a Diviziei A1. Dar nimeni nu se astepta sa fie chiar atat de greu! Stiinta s-a impus aseara cu 3-1 in fata Blajului, in prima mansa a „sferturilor” Cupei Romaniei, la capatul unui meci balbait si chinuit care ar fi facut sa transpire pana si o broasca testoasa.
Greseli
Oaspetele au aratat un joc destul de aerisit si curajos, insa o mana de ajutor (uneori chiar doua) le-a dat si Stiinta. Studentele s-au intrecut in greseli, iar timp de juma’ de meci, block-ul a figurat la „optionale”. In acest context, nu-i de mirare ca ardelencele au intrat cu avantaj la ambele time-out-uri tehnice ale primului set: 8-6, respectiv 16-13, dupa ce au condus cu 14-7. Stiinta a egalat la 17, dar a avut nevoie sa intoarca doua mingi de set (23-14 si 25-26) pentru a se impune cu 28-26.
Echilibru
Actul secund a fost si el destul de echilibrat, insa Stiinta a lasat impresia ca isi poate face treaba bine. Si repede. Cu atat mai mult cu cat Kamenova isi intrase in mana (opt puncte realizate), iar intrarea lui Baltatu se dovedise, la fel ca in derby-ul cu Tomis, de bun augur. 25-19 si 2-0 la general. OK? OK pe naiba! In partialul trei ne-a luat din nou cu naduseli; 7-0 pentru Alba! Si 25-19 la final. Adica 2-1 pe seturi. Naspa rau!
Asteptari
Din fericire, partialul patru s-a dovedit si ultimul. Dar asta nu inseamna ca toate au mers brici. Dimpotriva. Greselile la preluare si atacurile anemice ale gazdelor au facut ca jocul sa se balanseze intr-un picior pana la 13-11. Dupa care, a cedat si Blajul. Argentinianca Lucia Gaido a adunat ca o furnica ce se putea aduna de pe jos, iar atacurile au inceput sa gaseasca brese din ce in ce mai mari in apararea adversa. 25-15, 3-1 si, probabil, calificare pentru Stiinta. Dar nu acesta este jocul pe care il vrem. Oricat de greu am sti ca e.
Formatii
Stiinta Bacau: Miclea, Rogojinaru, Kamenova (Breban), Sobo (Fales), Herlea (Sosa), Iosef (Baltatu), Gaido-libero.
Volei Alba Blaj: Kapelovies, Stojkovic, Alexandru, Rusu, Sandic, Dudnic, Mastahac- libero. Au mai jucat: Dobes si Lupu.
Grapa: „Nu legam”
Partida de Cupa dintre Stiinta si Alba Blaj l-a albit si mai mult pe antrenorul gazdelor, Florin Grapa. „Nu reusim sa legam doua meciuri bune. Nici nu am pe cine remarca de la noi”, a declarat Grapa, care nu se teme ca ar putea rata calificarea in semifinale. Lui Grapa ii este in schimb frica de meciul de sambata, cu Medicina, la Targu-Mures: „Alta belea! Trebuie sa jucam bine, ca sa batem la Targu-Mures. Altfel, va fi greu, chiar daca ridicatoarea lor titulara e indisponibila”.