20 aprilie 2024
SportVolei/ CN Junioare, Cadete: CSȘ Bacău, start spre viitor

Volei/ CN Junioare, Cadete: CSȘ Bacău, start spre viitor

Aflată într-un impas sportiv și economic, prim-divizionara de volei feminin Știința Bacău a fost nevoită să-și redimensioneze obiectivele. Prin urmare, gruparea antrenată de Florin Grapă adună puncte pentru supraviețuirea în A1: trei cu Universitatea Cluj, unul (dar puteau fi chiar trei) la Voluntari și ce va dori Dumnezeu mai departe.

Fără două dintre cele mai experimentate titulare, Lupa și Faleș (care vor reintra, din fericire, contra lui Dinamo), studentele au fost ținute în viață la ultimele meciuri de o formulă de echipă experimentală. Una în care principalele realizatoare au fost două dintre jucătoarele venite la Știința pe filiera CSȘ Bacău: Mădălina Airoaie și Karina Gorbe. Împotriva Universității Cluj, Airoaie a totalizat 17 puncte, iar Gorbe 19.

La Voluntari, Mădă a urcat ștacheta la cota 21, în timp ce Karina s-a menținut la 19. Aceste reușite au un impact dublu: dau anumite garanții Științei și speranțe CSȘ-ului. De altfel, în actualul lot al Științei se regăsesc nu mai puțin de patru voleibaliste de la CSȘ Bacău, Mădălinei Airoaie și Karinei Gorbe alăturându-li-se Mara Tudorache și- deocamdată doar pentru antrenamente- Ștefania Munteanu.



„Pentru junioarele, cadetele și speranțele noastre, saltul făcut de colegele lor mai mari sau de aceeași vârstă cu ele constituie un important stimul”, a declarat antrenorul CSȘ Bacău, Traian Șnel. Iar startul fructuos de campionat luat atât de echipa de junioare, cât și de cadetele CSȘ-ului se așează în această logică. Repartizate într-o grupă de șase, alături de Bravol Brașov, CSȘ Focșani, Penicilina Iași, LPS Piatra Neamț și CSȘ Râmnicu-Sărat, junioarele antrenate de Traian Șnel și Dumitru Matanie nu au ratat vreun foc.

 

Au  câștigat cu 3-0 la Râmnicu-Sărat și s-au impus cu 3-1 în derby-ul cu LPS Piatra Neamț, pentru care evoluează o altă jucătoare a Științei, Carmina Bordea!  În formula Iulia Matanie, Ilinca Boboc, Andreea Năstasă, Teo Țurcanu, Mara Tudorache, Ștefania Munteanu și Amaria Antălucă (libero), completată de Bianca Cârnu, Andreea Tălmăcel, Mateea Popescu, Francesca Hânganu și libero-ul Timeea Ungureanu, echipa de junioare a clubului băcăuan speră să-și continue parcursul în forță și etapa viitoare, când va primi replica Penicilinei Iași.

Pe coordonate asemănătoare se află și cadetele conduse de același cuplu de antrenori, cu precizarea că, în acest caz, Matanie este principal, iar Șnel secund. Astfel, după un 3-0 acasă, cu Toplița, CSȘ Bacău a câștigat la același scor și confruntarea de duminică, de pe terenul celor de la HV Junior Iași. O victorie importantă, cu atât mai mult cu cât, în primul set, pe care și l-au adjudecat cu 25-23, băcăuancele au revenit spectaculos de la 18-23! Cu o garnitură alcătuită din Ștefana Crăciun, Sarah Ciubotaru, Teodora Casian, Maria Nedejde, Andreea Fesan, Ioana Cuciurean, Francesca Hânganu, Alessia Dâscă (libero), Teodora Busuioc, Georgiana Mitrea, Anastasia Niculescu, Ilinca Ciutescu, Delia Dabija și Miruna Godoci, CSȘ Bacău va sta etapa viitoare, dar va reveni pe teren în runda a patra, când va întâlni Botoșaniul. Un nou examen dificil, pe care elevele de azi și- de ce nu?- studentele de mâine, îl pregătesc ca…la carte.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri