20 mai 2024
ActualitateVoință. Inițiativă. Vis. VIS

Voință. Inițiativă. Vis. VIS

Este vorba despre un proiect derulat în ultimii trei ani de către Asociația Betania și MIBA Consulting, un proiect cofinanțat din Fondul Social European, proiect care a ajuns la final. Diseminarea acestuia a avut loc în cadrul unei întâlniri cu presa care a avut loc luni, 24 iulie 2023, la sediul Asociației Betania.

Întâlnirea a fost deschisă de către Andre Muit, președinte Asociației Betania care a precizat la început: „Încheiem proiectul VIS pe care Asociația Betania l-a susținut în colabotare cu MIBA Consulting. Rolul meu, ca întotdeauna, a fost mic. Obiectivul general a fost crearea și dezvoltarea unei organism sustenabil de tranziție. Au fost trei ani destul de intenși, fiecare cu rolul lui, și s-au întâmplat multe lucruri frumoase. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect.”

Grupul țintă al proiectului l-a constituit un număr de 144 de copii și tineri care urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție a copiilor, inclusive tineri care au părăsit sistemul rezidențial în ultimii 4 ani.



Obiectivul general

Crearea și dezvoltarea unui mecanism sustenabil de tranziție de la sistemul instituționalizat la viața independentă pentru tinerii care părăsesc sau urmează să părăsească sistemul de protecție socială, prin furnizarea unui pachet de servicii integrate de sprijin, în vedera integrării socio-profesionale a acestora.

Cifrele proiectului au fost prezentate de George Mihăilă, manager de proiect:

– 231 de copii și tineri care urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție a copiilor, inclusive tineri care au părăsit sistemul rezidențial în ultimii 4 ani.

– 168 de participanți la programe de formare profesională ( ajutor de bucătar, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, ospătar-chelner-vânzător în alimentație publică, antreprenor în economie socială).

– 56 de tineri care au părăsit sistemul rezidențial în ultimii 4 ani beneficiari de servicii de tip „Prima camera” (acoperirea unor cheltuieli pentru chirii și utilități).

– 145 de beneficiari de servicii de consiliere și orientare profesională.

– 1 campanie de informare și conștientizare derulată.

– 1 platformă online.

– 32,8% din bugetul proiectului – cheltuieli legate direct de grupul țintă

-chirii și utilități timp de 2 ani pentru tinerii ieșiți din sistem;

-subvenții pentru absolvenții programelor de formare profesională;

-cheltuieli cu hrana – cateribg pe toată durata cursurilor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri