3 mai 2024
Cultură„Vitraliu” ne propune o lectură plină de foloase spirituale

„Vitraliu” ne propune o lectură plină de foloase spirituale

Revista “Vitraliu”, editată de Centrul de Cultură “George Apostu”- Bacău, nu se dezminte. Ca de fiecare dată, numărul recent apărut este unul care satisface cele mai exigente aşteptări ale unui cititor avizat, dar şi ale unui public mai larg, interesat de problemele culturii în diversitatea ei. Punctul forte al acestui număr (43) sobru şi compact, îl constituie materialele de evocare şi analiză dedicate unor personalităţi de răspântie, din istorie, literatură, artă.

Astfel, despre comemorarea a 300 de ani de la tragicul sfârşit al domnitorului Constantin Brâncoveanu, un martir ale neamului, scriu academicienii Alexandru Surdu, Alexandru Zub, scriitorii şi criticii Romulus Rusan, Dan Perşa, Marius Manta, preotul Constantin Leonte. Articole frumoase şi sensibile citim despre George Apostu, care ar fi trebuit să împlinească 8o de ani în 2014.

Semnatarii acestor emoţionante evocări sunt artiştii plastici Leonard Răchită, Horia Ghelu, criticii de artă Mihai Plămădeală şi Petru Bejan, prozatorul Sorin Preda, care spune despre Apostu că era „Inconfundabil, ca un pietrar astral şi metafizic”. Un alt mare om de cultură, în sensul deplin al cuvântului, personalitate plurivalentă, este Camil Petrescu ( 120 de ani de la naştere), la om şi la însemnata sa operă referindu-se Ana Blandiana, Ioan Holban, Ştefan Munteanu, Constantin Trandafir. Sărbătoriţi cum se cuvine, cu elegante reverenţe şi calde cuvinte sunt academicianul Alexandru Zub şi poetul Ovidiu Genaru, care au împlinit rotunda vârstă de 8o de ani.



La banchetul de inspirate vorbe participă Dumitru Vitcu, Cătălin Turliuc, Gheorghe Cliveti, Eugen Uricaru, Iacob Florea, Ioan Es. Pop, Theodor Codreanu, Gheorghe Grigurcu, Val Mănescu (de sub condeiul căruia iese şi un expresiv şi ataşant portret al artistului Horea Ghelu la 60 de ani), Constantin Coroiu.

Nu lipsesc din acest sumar dens şi divers proza şi poezia (Adrian Alui Gheorghe, Gelu Fulga, Dan Petruşca) şi nici comentariile aplicate despre „Festivalul de dans contemporan”, datorate Nicoletei Popa Blanariu şi lui Val Mănescu. De reţinut articolul lui Liviu Dănceanu, care trece în revistă, într-o suită de „portrete eterofonice”, laureaţi ai Marelui Premiu „George Apostu” şi subtilul profil al unui „iranian bizar, bântuit de noii demoni ai scrisului”, creionat de Gheorghe Iorga. „Vitraliu”, cu o ilustraţie din expoziţia „Apostu-Inedit – Apostu”, aparţinând unui alt regretat artist, Mihai Oroveanu, este un nou număr remarcabil, propunându-ne subiecte de mare inters, îmbiindu-ne la o lectură plină de foloase spirituale şi plăcută, totodată.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri