Mai prin toamna trecuta, exact inainte de campania electorala, s-a revarsat galeata cu bunavointa parlamentara asupra saracilor din tara asta. La noi toti ma refer când zic despre saraci, fiindca nu cred ca ne citeste vreun bogat.
Sau poate ca da, nu asta e insa important acum. S-au votat majorari salariale cu toptanul, sa fie, ca doar nu doare gura sa promita, si nici mâna nu doare atunci când sta ridicata la vot, atunci când turma vreunui partid are directive clare in privinta votului.
Ne-am veselit la vestea asta, am taiat porcul, am scos butoiul cu vin de la beci. Insa, in mahmureala zilei de azi ne-a venit si gândul de intelepciune. Si nu ca ar fi meritat profesorii, doctorii sau altii majorari salariale, fiindca le merita din plin.
Basca, se mai reduc si unele taxe, chiar daca majoritatea lor nu se simt neaparat in buzunar. Sa tot fie vreo 102 taxe, chestie constitutionala, de altfel. In general, unu plus unu fac doi. In cazul celor votate de parlamentari (la care se adauga si votul pentru propriile beneficii, adica gratuitati nesfârsite, poate si la casele cu felinar roșu), unu plus unu fac cât vrea mușchii lor de parlamentari. De la trei la infinit.
Cine plateste diferenta dintre realitate si fabulatie? Evident, noi, cei vrajiti de promisiuni. Adica majoritatea. Iar daca unora le va iesi pe nas bunastarea primita, atunci sa reactioneze. La urne, in 2020, cine mai apuca.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
