Viitorul Bacău, pe podium

Grupa 2008 a Viitorului Bacău a participat, recent, la Cupa „Pro Sport” de la Focșani. După șase partide disputate în două zile, formația antrenată de de Giani Căpușă s-a clasat pe locul 3 în „campionatul de argint”.

„Competiția a avut un sistem de desfășurare inedit. Porneai dintr-un așa-zis campionat de bronz și, în funcție de rezultatele obținute puteai accede apoi, pe rând, în campionatul de argint și, respetiv în cel de aur”, a explicat Giani Căpușă, care s-a declarat foarte mulțumit de nivelul turneului: „Pe lângă sistemul de desfășurare foarte ingenios, «Cupa Pro Sport» s-a impus prin organizare și prin calitatea echipelor participante”.

Repartizată într-o grupă de trei, Viitorul a obținut locul 2, calificându-se în campionatul de argint după 1-1 cu Real Cadet București și 3-4 cu CSMS Iași. Învinsă la „baraj” cu 6-3 de Pro Sport Focșani, gruparea băcăuană a trecut cu 1-0 de Viitorul Bârlad, cedând ulterior cu 9-5 în fața aceleiași Pro Sport Focșani.



Matei Ancuța (Viitorul Bacău) a fost desemnat cel mai bun portar al turneului, lotul antrenat de Giani Căpușă fiind completat cu Mario Gal, Răzvan Luncanu, Rareș Coteață, Alexandru Macrea, Radu Vasiliu, Tudorel Căruntu, Andrei Anchidin, Matei Blezniuc și Florin Bercea.

În acest weekend, Viitorul va reveni la Focșani, cu grupa de vârstă 2009.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"