26 aprilie 2024
SportViitorul Bacău, învingătoare la Buhuși

Viitorul Bacău, învingătoare la Buhuși

Uneori poți sparge gheața și în miezul verii. A demonstrat-o, recent, și grupa de vârstă 2009/ 2010 a celor de la Viitorul Bacău. După ce, ediții la rând, au ocupat locurile 2 și 3 la Cupa „Viva Activ” de la Buhuși, micuții fotbaliști ai clubului condus de Giani Căpușă au înlăturat…crusta de gheață ce-i separa de prima poziție. De data aceasta, Viitorul nu a lăsat nicio șansă adversarelor.

O confirmă statistica: cinci victorii din tot atâtea partide, 19 goluri marcate și doar unul primit! Echipa antrenată de Dragoș Gaciu a trecut în grupe cu 2-1 de Pro Sport Focșani, cu 8-0 de Viva Activ Buhuși și cu 5-0 de AS Kids Bacău, pentru ca victoria din semifinală, cu 3-0, împotriva celor de la Initio Focșani să fie urmată, în finală, de un 1-0 „all’ italiana” în compania concitadinei Aripile.

În turneul de la Buhuși, Viitorul Bacău a folosit următorul lot: Denis Țarălungă, Rareș Jigău, Tavis Costea, Ianis Comănescu, Leonardo Tulac, Rareș Antohe, Mircea Udrea, Luca Taban, Andrei Gaciu, Patrick Juncu, Toma Rotaru, Andrei Adăscăliței, Edurad Husaru, Denis Anafie și David Maftei.



La finalul acestei săptămâni, Viitorul Bacău se va prezenta cu grupa de vârstă alcătuită din jucători născuți în 2008 la un alt turneu, „Dracula Heniu Junior Cup”, derulat la Prundu Bârgăului. Viitorul face parte din grupa C, alături de Ardealul Bistrița și CS Borșa. „Ne bucurăm pentru succesul copiilor de la Cupa «Viva Activ» și sperăm să facem o figură frumoasă și la Prundu Bârgăului”, a declarat reprezentantul Viitorului, Giani Căpușă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri