Toate partidele şi alianţele şi-au stabilit candidaţii pentru alegerile europarlamentare, capii de listă şi locurile eligibile în funcţie de analizele şi/sau sondajele de opinie. Îmi amintesc mai multe declaraţii ale liderilor politici de acum trei-patru luni, în care fiecare afirma că s-au stabilit criterii pentru accederea unuia sau altuia la fotoliul de europarlamentar: competenţa, inteligenţa, experienţa în activitatea politică, administrativă, economică, moralitatea, patriotismul, cultura etc., iar pe deasupra cei de pe liste trebuie să cunoască limbile străine vorbite curent în instituţiile Uniunii Europene.
Bravo, am zis, în sfârşit, la Bruxelles şi Strasbourg vor merge ca europarlamentari aleşi în România oameni reprezentativi, pe care Parlamentul European se poate baza. N-a ţinut joaca decât câteva zile, până ce au intrat în calcul alte interese, care nu aveau nicio legătură cu principiile enunţate, concluzie pe care o poate trage oricine parcurge listele aprobate de organismele de decizie ale fiecărei entităţi.
Cu puţine excepţii vom vota oameni necunoscuţi, fără un portofoliu profesional şi politic solid, fără anvengură europeană, despre care să poţi spune de cum îl vezi pe listă că acesta este omul! S-a văzut din primele declaraţii ale unora aflaţi pe locuri eligibile că nu ştiu unde se duc, pentru ce şi, mai ales, care va fi menirea lor acolo. N-au înţeles, nu ştiu că vor fi europarlamentari, nu europarlamentari români, ci doar aleşi în România, iar în PE vor reprezenta cetăţenii europeni.
Sigur că în harnaşamentul personal ai şi o agendă naţională, pentru care trebuie să te baţi, să te lupţi, să faci tot ce depinde de tine, pentru ca ţara ta să fie bine reprezentată, să fie apărată, să câştige prestigiu şi prin activitatea ta, însă totul în context european, în legătură şi în relaţie cu politicile europene. Europarlamentarul nu este un excursionist cu rută fixă, ci un explorator, cu dorul de acasă în suflet şi cu mintea brici spre punctul final.
E un nou început şi nu avem încă motive să disperăm.
