VIDEO: Percheziții la hoții de lemne

    Polițiștii băcăuani au efectuat 28 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de tăiere ilegală și furt de arbori. S-au confiscat peste 170 m.c. de material lemnos şi 5 motofierăstraie.

    La data de 7 iulie a.c. polițiștii din Bacău au acționat pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. În baza mandatelor emise de Judecătoria Bacău, au efectuat 28 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane, cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani, din comuna Răcăciuni, bănuite de săvârșirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

    În urma acţiunii, polițiștii au găsit 157,55 m.c. de lemn foc, 19,13 m.c. de lemn rotund răşinoase, 5 motofierăstraie şi au pus în executare 16 mandate de aducere.



    Materialul lemnos şi bunurile identificate au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, administrarea întregului probatoriu şi tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"