24 aprilie 2024
ActualitateVIDEO: Patru lumini ciudate pe cerul Bacăului

VIDEO: Patru lumini ciudate pe cerul Bacăului

O cititoare a ziarului Deșteptarea ne-a semnalat că, aseară, în jurul orei 21.50 a văzut, de la balcon, patru cercuri luminoase pe cer, cercuri care nu păreau să fie reflectoare și care se mișcau rapid.

“Am ieșit în balcon pentru a scutura un prosop, iar înainte de a face acest lucru am vrut să admir luna. Am aruncat o scurtă privire, însă pe cer nu luna a fost cea care mi-a „ieșit” în cale, ci patru cercuri luminoase. Aceste cercuri erau într-o continuă mișcare și parcă se jucau una cu cealaltă”, ne-a spus Ramona Elena Rotaru.

“Prima dată am crezut că sunt niște lumini de la un concert sau eveniment, dar nu am observat nicio rază care să se propage până la „punctele” luminoase.



Pe urmă m-am gândit că poate sunt niște drone care se iau la întrecere, dar era imposibil să se deplaseze atât de rapid, făcând niște mișcări circulare stranii.

Am urmărit jocul cercurilor luminoase aproximativ un sfert de oră și cu cât treceau minutele, cu atât ele se îndepărtau în zarea întunecată. Au dispărut rând pe rând, iar atunci când pe cer a mai rămas un singur cerc, vântul a început să bată cu putere.

Imediat după dispariția ultimului „punct” luminos…a fulgerat; și îndată o ploaie abundentă a început să se reverse asupra pământului.

Am surprins pe video cele patru cercuri luminoase. De unde provin ele și ce rol au avut? Vă las să le urmăriți și sunt curioasă ce părere veți avea”!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri