16 mai 2024
SportVeteranul Dragoș Dulhac, campion mondial WFC

Veteranul Dragoș Dulhac, campion mondial WFC

Băcăuanul Dragoș Dulhac a cucerit la Milano titlul de campion mondial WFC! Românii care știu box au auzit de Dragoș Dulhac. Ei știu că a fost un foarte bun pugilist al SCM Bacău, antrenat de Relu Auraș, cucerind titluri de campion la nivel de Tineret, pe la mijlocul anilor 90. Dar, imediat ce a devenit senior, Dragoș a trecut la profesionism, fiind printre primii care a disputat meciuri pentru centurile naționale. Și a cucerit una, administrându-i un KO spectaculos unui boxer bucureștean care se bucura atunci de o mare publicitate, fiind considerat favorit. Acum, după vreo 25 de ani de la acel moment, Dragoș Dulhac a cucerit titlul internațional WFC, într-o competiție desfășurată la Milano, care a adunat la start peste 300 de boxeri din zeci de țări ale lumii.

„Un suflet de aur”, „întruchipează spiritul boxului”

Relu Auraș, antrenorul pe care l-a avut Dragoș Dulhac, își amintește: „Ceea ce l-a evidențiat în raport cu cei mai mulți dintre ceilalți boxeri era curajul lui deosebit, ferocitatea în luptă. Dragoș Dulhac nu avea emoții nici înainte de vreun meci, nici în timpul vreunei reprize, așa cum au 95 la sută dintre boxeri. Era un sportiv ideal, prin modul în care se antrena, prin spiritul său de echipă, prin faptul că ajuta pe oricine. Are un suflet de aur – iar asta o spune toată lumea care îl cunoaște. Cred că ar fi făcut o carieră mare de tot la amatori, dar a ales să treacă la profesionalism. Faptul că se antrenează foarte serios și acum, cel puțin două ore zilnic – iar eu cred că, dacă ar fi lăsat să boxeze, ar fi deveni campion național la categoria lui -, spune că întruchipează însuși spiritul boxului. Este, concomitent, coleg de antrenament și antrenor, ajutându-i pe cei mai tineri, nu doar sub aspect sportiv, ci chiar material, scoțân-d bani din buzunar pentru boxerii mai nevoiași.



Categoric, are stofă de antrenor și de manager. Pregătește, din pură plăcere, o grupă de băieți și fete, cu care a avut rezultate prin multe locuri din lume. Ca om, o spun din nou, jos pălăria! Are o familie frumoasă, cu doi copii – o fată și un băiat -, iar soția sa, Mădălina, l-a înțeles și l-a susținut în toată activitatea sa sportivă. Eu îl felicit călduros, pentru tot ceea ce a făcut până acum și pentru acest titlu”.

În plus față de ceea ce spune Relu Auraș, o mare personalitate a boxului, despre Dragoș Dulhac, nu avem ce adăuga, decât FELICITĂRI, CAMPIONULE!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri