19 mai 2024
ActualitateVerificări ale polițiștilor de la economic

Verificări ale polițiștilor de la economic

Lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Bacău – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat în ziua de 05 octombrie a.c., pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniu de către operatorii economici şi persoanele fizice de pe raza judeţului Bacău, în scopul descurajării comercializării unor produse în afara cadrului legal şi a desfăşurat activităţi preventiv-reactive pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au verificat 25 entităţi economice şi au aplicat 23 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 30.473 lei, din care 20 la OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi 2 la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Totodată, au fost confiscați valoric 4.973 de lei reprezentând sume nejustificate.



În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din municipiul Bacău, cu privire la modul de înregistrare a sumelor încasate din comercializarea de legume și fructe, a rezultat că societatea în cauză nu a evidenţiat în casa de marcat toate sumele provenite din vânzări, fiind identificată o sumă nefiscalizată de 396 lei.
Faţă de cele constatate s-a luat măsura sancţionării conform OUG 28/1999 cu amendă în valoare de 10.000 lei şi confiscarea sumei nejustificate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri