24 aprilie 2024
ActualitateVasile Botomei, achitat definitiv pentru fals în declaraţii

Vasile Botomei, achitat definitiv pentru fals în declaraţii

Vasile Botomei a fost achitat definitiv în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de fals în declaraţii. Decizia favorabilă vine după ce autointitulatul “decan al Baroului Bacău” şi “avocat”, Vasile Botomei, a executat deja o pedeapsă de 2 ani de închisoare, dispusă în decembrie 2014, într-unul din numeroasele dosare în care a fost cercetat, cel de avocatură clandestină.

Anul trecut, Judecătoria Bacău a dispus achitarea lui Vasile Botomei pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. Recent, Curtea de Apel Bacău a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinţei primei instanţe. Decizia este definitivă.
Potrivit rechizitoriului, în 2012, Botomei ar fi făcut “declaraţii neconforme cu realitatea în cadrul a 3 declaraţii de avere şi a 3 declaraţii de interese, prin inserarea unor aspecte nereale referitoare la profesie şi ocupaţie şi a folosit aceste declaraţii cu ocazia depunerii dosarelor de candidatură la funcţiile de consilier în Consiliul Judeţean, consilier în Consiliul Local al muncipiului Bacău şi primar al municipiului Bacău la alegerile locale din data de 12 iunie 2012”. Mai precis, Botomei a înscris în declaraţii calităţile false de decan al Baroului Bacău – UNBR şi de avocat.

A recunoscut, a negat, iar a recunoscut



În cursul urmăririi penale, spun procurorii, Botomei a recunoscut faptele, susţinând că declaraţiile date sunt adevărate şi că profesia menţionată a fost obţinută legal. La termenul din instanţă, din mai 2017, după executarea pedepsei şi eliberarea condiţionată, Botomei şi-a schimbat total declaraţia. El a spus atunci că “înscrisurile pe care sunt consemnate declaraţiile presupus a fi false nu sunt scrise de mine. (…) Nu este adevărat că am săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii. Sunt scrise de o altă persoană.” Declaraţia continuă cu o nouă contradicţie:

“Am avut încredere nemărginită în actele emise de puterea executivă reprezentată prin Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF care a atestat denumirea persoanei juridice în care funcţionam denumită Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, atestat cu această denumire prin statutul de funcţionare autentificat de notarul public şi recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive. Am fost de bună credinţă, am crezut în ce am făcut în calitatea de avocat şi membru al UNBR şi al Baroului Bacău în care eram atestat cu documente autentificate de notar.”

Achitarea sa nu are, însă, nicio legătură cu aceste declaraţii incoerente. Prima instanţă arată, în motivarea deciziei, că declaraţiile date de Botomei, deşi nereale, nu au produs nicio consecinţă juridică. Mai precis, nu a avut nicio importanţă pentru candidatură afirmaţia că este avocat sau decan.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri