17 iunie 2024

Vara examenelor

1ʼ. Evaluarea naţională

Un procent neliniştitor…

După susţinerea probei la limba şi literatura română de către absolvenţii de gimnaziu 2022 şi după comunicarea rezultatelor, ministrul Educaţiei a constatat că doar 6 % dintre candidaţi au reuşit să rezolve integral cerinţa de scriere corectă în limba română. Partea bună a lucrurilor este că de foarte puţin timp Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie a introdus între cerinţele cuprinse în subiectul I un punct referitor la ortografie şi, parţial, punctuaţie. Consecinţa este (sau ar trebui să fie) una pozitivă: profesorii vor lua cunoştinţă de stadiul formării priceperilor de utilizare a românei corecte şi vor regândi strategiile didactice din aces sector.



şi o simulare aproape formală

Am cercetat subiectul dat în primăvară la simularea probei de limba şi literatura română de la evaluarea naţională, cu această cerinţă de la punctul B.8.:

„Enunţul următor reprezintă mesajul unei persoane pe reţelele sociale. Corectează greşelile de orice natură, rescriind enunţul!

A-ţi putea găsii, câţi mai mulţi tineri harnici şi silitori care să-i implicaţi în proiectul referitor la istoria universală?

Cele 6 puncte acordate acestei cerinţe ar fi trebuit să fie indiciul numărului de erori care trebuiau îndreptate. Probabil că doar 6% dintre elevi (simularea a avut loc în timpul anului şcolar) au intuit că nu au voie să „corecteze” mai mult de 6 greşeli, altfel nu avea rost prevederea din baremul de notare: „6 sau mai multe greşeli 0 puncte”. Compartimentele vizate sunt ortografia (patru erori):

a) Aţi, în loc de A-ţi; verbul auxiliar „a avea”, pentru condiţionalul-optativ; se scrie dezlegat numai când structura e alcătuită din prepoziţia infinitivului, „a”, şi pronumele „ţi”, la dativ, forma neaccentuată: „A-ţi da seama de adevăr e o calitate”; b) găsi, în loc de găsii, pentru că verbul este la infinitiv, şi nu la perfect simplu: (eu) găsii, (tu) găsişi, (el/ea) găsi; desinenţele sunt i, şi, Ø; c) cât, în loc de câţi; adverbul cât este invariabil; d) pe care, în loc de care; pronumele relativ se află în cazul acuzativ;

semantica (o eroare): harnici, în loc de harnici şi silitori pleonasm;

punctuaţia (o eroare): Aţi putea găsi cât mai mulţi tineri, în loc de Aţi putea găsi, cât mai mulţi tineri; virgula este greşit plasată între grupul conţinând complementul direct (tineri) şi regentul acestuia, verbul tranzitiv găsi; acest semn de punctuaţie este admis doar dacă anunţă o explicaţie suplimentară (de care ne putem lipsi), situaţie în care trebuie folosită în pereche cu o altă virgulă: Aţi putea găsi, în cele din urmă, cât mai mulţi tineri sau Aţi putea găsi, dacă timpul vă permite şi condiţiile sunt prielnice, cât mai mulţi tineri.

Bănuim că această cerinţă a fost tratată cu nedrept de puţină atenţie în şcoala românească, poate şi pentru că punctajul aferent este plasat în derizoriu.

 

 

 

 



spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img