23 aprilie 2024
ActualitateValerian Vreme, ministrul Comunicatiilor

Valerian Vreme, ministrul Comunicatiilor

Valerian Vreme, deputat PD-L ales in colegiul uninominal 6 din Bacau, a fost propus de premierul Emil Boc pentru functia de ministru al Telecomunicatiilor. Vreme este vicepresedintele Comisiei pentru tehnologia informatiei si comunicatiilor din Camera Deputatilor.
Onestiul da noul ministru al Comunicatiilor, dupa ce deputatul Valerian Vreme a fost propus de premierul Emil Boc drept inlocuitor al lui Gabriel Sandu in Guvern. Sandu face parte din lista de 6 ministri remaniati ai cabinetului Boc, fiind inlocuit de parlamentarul bacauan care este si vicepresedintele Comisiei pentru tehnologia informatiei si comunicatiilor din Camera Deputatilor. Vreme a iesit deputat in colegiul uninominal 6 din Bacau. El il inlocuieste pe singurul membru din cabinetul Boc care provenea din fostul PLD condus de Theodor Stolojan. Deputatul bacauan este el insusi un fost membru al formatiunii lui Stolojan care a fuzionat cu PD pentru a forma PD-L in decembrie 2007. Vreme a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca nu priveste numirea sa in functia de ministru ca pe rezultatul un troc politic intre aripile din interiorul PD-L. „E un moment de unitate acum si nu ma gândesc la PLD sau la PD-L. Nu pun problema asa. Propunerea a venit direct de la premierul Boc pe considerentul ca sunt persoana din partid care a lucrat cel mai mult cu ministerul Comunicatiilor. Din postura de vicepresedinte a Comisiei pentru tehnologia informatiei m-am intersectat frecvent cu ministerul”, a declarat Vreme. Deputatul a apreciat drept buna colaborarea cu deputatul Relu Fenechiu (PNL), presedintele Comisiei pentru tehnologia informatiei. „Comisia noastra e pur tehnica si are o mai mica legatura cu politicul. Am avut o colaborare buna”, a afirmat Valerian Vreme.
In decursul timpului, Vreme s-a remarcat ca un opozant al actualului primar onestean, Emil Lemnaru (PSD), dar si drept un fervent sustinator al relansarii activitatii industriale pe platforma petrochimica din orasul de pe Trotus. In prezent, Vreme este presedinte interimar al organizatiei PD-L Onesti, dupa ce seful organizatiei judetene – senatorul Gabriel Berca – a decis ca leadershipul celor mai importante organizatii de partid arondate mediului urban sa fie preluat de parlamentarii democrat-liberali de Bacau.

Lucian Bogdanel



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri