27 aprilie 2024
OpiniiEditorialUrmașii pinocchiometrului

Urmașii pinocchiometrului

Când am evadat din pruncie, îmi doream să inventez un pinocchiometru. Mă dezamăgiseră, cu minciunile lor, atâția camarazi de joacă, încât obosisem așteptând să le crească nasul. Voiam ca la înfiriparea unei noi prietenii să le pot măsura onestitatea cu un pinocchiometru. Specialiștii de la Universitatea din Granada, folosind termografia, au descoperit apoi că, atunci când ne afișăm incorect sentimentele (adică mințim), ne crește temperatura în jurul nasului. Visul meu nu era chiar o utopie, mi-am zis.

Am înțeles, după aceea, că minciunile lui Pinocchio erau nevinovate pe lângă cele ale maturilor și, mai ales, ale cocoțaților în felurite jilțuri. Am jinduit, astfel, la alte invenții: minciunometrul, demagometrul, fățarnicometrul, un fel de urmași ai pinocchiometrului. Cred că asemenea invenții ar fi mai revoluționare decât zborul în Cosmos.

Am stat de vorbă, în timp, ca jurnalist și scriitor, cu: președinți, miniștri, deputați, senatori, directori, administratori de firme, magistrați (sic!) etc… Le-am consemnat declarațiile, le-am publicat interviurile, i-am creditat cu prezumția de nepinocchism, de neminciună, de nedemagogie, de nefățărnicie, de… Pe unii i-am votat, pe alții chiar i-am crezut de bună credință…

Apoi, pe unii dintre aceștia, i-am văzut prin pușcării. Furt, mită, fals, constituiri de grupuri infracționale, favorizarea infractorului, spălare de bani, delapidare, trafic de carne vie, abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, sentințe juridice aiurea … Tot tacâmul corupției. Pe câțiva i-am revăzut; tot într-un cadru oficial. Nu m-au ocolit cu întrebarea: „Ai văzut ce mi-au înscenat, politic, nenorociții?” Am simțit cum nasul multora, de Pinocchio bătrân, nevindecabil, crește amenințător.

Ce minunat ar fi dac-am avea în dotare nu doar pinocchiometre, ci mai ales minciunometre, fățarnicometre, demagometre, ipocritometre, curvometre ș.a.m.d.! Dacă într-o campanie electorală, de pildă, validarea candidaților s-ar realiza după efectuarea unor evaluări cu aceste instrumente, fundamentele democrației ar trebui rescrise…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri