28 aprilie 2024
ActualitateUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit Cel de-al XXVI-lea colocviu franco-român...

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit Cel de-al XXVI-lea colocviu franco-român în științele informării și ale comunicării

În perioada 26-28 octombrie 2023, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat, împreună cu Universitatea din Lorena, Centre de recherche sur les médiations (CREM), Franța, cel de-al XXVI-lea colocviu franco-român în științele informării și ale comunicării, Ordres et désordres informationnels. Le journalisme à l’épreuve de l’IA et des data, în parteneriat cu Primăria Bacău, SIC. Lab Mediterranée de la Universitatea Coasta de Azur, La Société Française pour les Sciences de l’Information et de la Communication, Agenția universitară a francofoniei și Universitatea din București, Facultatea de Jurnalism și Științe ale comunicării, Școala doctorală în științele comunicării și Centrul regional francofon de studii avansate în științe sociale (Cerefrea Villa Noël).

Colocviul a reunit peste 30 de cadre didactice, jurnaliști și cercetători din țară și din străinătate, interesați de practicile mediatice și de noile scheme de creare, difuzare și recepare a informației, mai ales în mediul online, precum și de riscurile pe care acestea le implică (infobezitate, confuzie, dezinformare, manipulare a opiniei publice).

„A fost o onoare să fim organizatorii Celui de-al XXVI-lea colocviu franco-român în științele informării și ale comunicării, care a constituit atât un prilej de dezbateri intense, pe tema bulversărilor pe care inteligența artificială și algoritmii le aduc în activitatea jurnalistică, cât și un cadru de colaborare și schimb de experiență între specialiști din domeniu. Dorim să le mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea, desfășurarea și reușita acestei manifestări științifice internaționale”, a declarat conf.univ.dr. Brîndușa-Mariana Amălăncei, decanul Facultății de Litere.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri