18 mai 2024
ActualitateUniversitatea „Vasile Alecsandri” Bacău și-a deschis porțile într-un nou an universitar

Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău și-a deschis porțile într-un nou an universitar

Un amalgam de emoții, bucurii, zâmbete. Aceasta era atmosfera din holul din fața Aulei Universității acolo unde luni, 3 octombrie, a avut loc festivitatea de deschidere a noului an universitar. Practic, Aula a fost neîncăpătoare, mulți studenți fiind prezenți și asistând la eveniment de pe hol, ceea ce a arătat clar cât de dor le-a fost tinerilor să revină la facultate, însălile de curs și în amfiteatre.

Întâlnirea a fost „moderată” de conf. univ. dr. Cristina Cîrtiță-Buzoianu, Prorectorul universității care i-a invitat la microfon pe gazdele universității dar și pe invitații speciali.

„Suntem la începutul unui an nou universitar, sperăm un an nou normal după o pandemie de doi ani. Începem anul universitar cu un număr impresionant de studenți, majoritatea lor fiind din Bacău, din județ, dar și din județele limitrofe, Neamț-Vrancea-Vaslui, dar avem și din alte zone ale țării dar un segment mult mai mic. Mai avem un segment important de studenți basarabeni și începem anul universitar cu anul pregătitor studenți din Africa, iar cursuri doctorale și postdoctorale cu studenți din zona francofonă”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin Nedeff, Președintele Senatului Universitar.



„Am pregătit foarte multe surprise studenților, am reabilitat bazele material, căminele, baza sportivă și chiar am creat baze sportive noi. Deasemenea, sperăm ca în decursul acestui an universitar să mai terminăm un cămin studențesc cu condiții de cazare mult mai bune. Dorim să participăm la realizarea unui campus pentru învățământ dual, împreună cu Consiliul Județea, Consiliul Local, Inspectoratul Școlar Județean și întreprinderile din zona noastră de activitate”, a explicat prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky, Recorul Universității.

Pentru anul universitar 2022 – 2023, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău are 35 de programe de studii universitare de licență, 26 de programe de studii universitare de master și 3 domenii de doctorat. An pregătitor de limba româna, programe de conversie universitară și programe post-universitare, iar pentru anul I sunt înscriși 2114 de studenți.

Invitați speciali au fost prefectul Lucian Bogdănel, vicepreședintele Consilului Județean Gelu Pamfil, primarul Lucian Stanciu Vizite, Ana-Maria Egarmin – inspector general la Inspectoratul Școlar Județean Bacău și lect. univ. dr. Gabriela Fotache de la Universitatea „George Bacovia”.

Cu toții au transmis un gând bun studenților, îndemnuri și le-au urat success în noul an universitar.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri