30 aprilie 2024
ActualitateUniți pentru viață!

Uniți pentru viață!

„UNIȚI pentru VIAȚĂ”, CAMPANIE DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE SUBSTANȚE PSIHOACTIVE, DERULATĂ DE CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ȘI CONSILIERE ANTIDROG BACĂU – Centrul de Prevenire, Evaluare Și Consiliere Antidrog Bacău, structură teritorială a Agenției Naționale Antidrog, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă” Alexandru cel Bun” Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, implementează, la nivel local, campania de prevenire a consumului de substanțe psihoactive (tutun, alcool și droguri).

În cadrul campaniei, au fost desfășurate ateliere de informare, educare și conștientizare în Centrele de zi, Școlile și Taberele de vară organizate de către partenerii băcăuani: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, Inspectoratul Școlar al Județului Bacău; Protopopiatul Bacău și Protopopiatul Moinești; Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău; Fundația de Sprijin Comunitar Bacău; Fundația ”Sf. Ioan Bosco” Bacău, Penitenciarul Bacău și Biblioteca Județeană ”Costache Sturdza” Bacău.

În perioada 3 – 31 august a.c., au fost susținute 28 de ateliere specifice, destinate unui număr de 550 copii, adolescenți și tineri și 140 adulți, în cadrul Școlilor de vară, a centrelor sau a proiectelor organizate de colaboratorii noști în comunitate: Fundația de Sprijin Comunitar – la Școala de vară Răchitoasa; Protopopiatul Bacău prin Parohia Siretu, Parohia Chetriș, Filia Gioseni, Parohia Învierea Domnului Bacău, Parohia Sf. Gheorghe Bacău; Penitenciarul Bacău, proiectul Biblioteca vie; Centrul Comunitar Colonești și Centrul Comunitar Integrat Corbasca, din localitatea Scărișoara.



De asemenea, în luna septembrie au avut loc 2 ateliere destinate unui număr de 30 de elevi, participanți la Școala de vară de științe organizată de Colegiul Național ”Grigore Moisil” Onești.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri