Mica Unire, pe care o sărbătorim în fiecare an pe 24 ianuarie, s-a săvârșit în vremuri frământate, în care românii erau sub tirania austriecilor, turcilor, rușilor, vremuri în care se cumpărau slujbe, influențe, în care săracii plăteau biruri, iar bogații beneficiau de scutiri. Ca și acum, veți spune.
Putem descoperi, totuși, niște diferențe. La 1859, existau câțiva politicieni și intelectuali însuflețiți de idealurile națiunii, arzând de dorința de a-i uni pe români și de credința că au o datorie față de țară.
Își riscau poziția, prieteniile, investeau timp și bani pentru reușita mișcării unioniste. În 2018, sursele de informare sunt mai numeroase, mai diverse, poporul e mai educat, dar „boierii” mai puțin patrioți.
Mai puțin sau deloc. Gândidu-mă la ce se întâmplă azi, mi-am imaginat o familie care a câștigat la loterie ori s-a trezit moștenitoarea unei rude bogate și în care a început lupta pentru împărțirea bunurilor.
Dintr-o dată, părinții divorțează, frații se urăsc, verii stau pe margine și îi ațâță. Cam așa se întâmplă cu noi, în familia mare a României. Nemaifiind sub asuprirea străinilor, lipsurilor și războaielor, ne străduim să ne asuprim unii pe alții…
Toate relele sunt cauzate, însă, nu de faptul că „mai binele e dușmanul binelui”, ci de lipsa educației morale. Partidele nu fac politica națiunii sau politică pentru progresul națiunii, ci pentru progresul clanului. Din nefericire, și la nivelele inferioare se acționează astfel. Că există dezbinare nu e greu de demonstrat.
Cel mai la îndemână exemplu e încercarea parlamentarilor de Iași de a îngropa proiectul autostrăzii Bacău-Brașov. Politicienii din Moldova se luptă între ei, în loc să-și unească forțele și să promoveze ambele investiții, ceea ce ar fi simplu căci sursele de finanțare sunt diferite. De ce să apeși pe umerii celuilalt și să-l afunzi în noroi ca să pari mai înalt, mai bun, în loc să devii cu adevărat mai bun? De ce să nu-l iei de mână și să te ridici împreună cu el?
Energia consumată în intrigi ar putea fi investită în beneficiul comunității, iar când comunitatea, urmând exemplul „boierilor” săi, devine unită și prosperă, prosperitatea se autoalimentează, durează și se răsfrânge asupra fiecărui individ.
