În țările prietene cu democrația există legi în care, de secole, nimeni n-a schimbat nici măcar o singură virgulă. O lege bună este o garanție a faptului că oamenii vor putea să fie onești unii cu alții. În România, sistemul legislativ poate fi asemuit cu un ghiveci realizat după o rețetă țicnită în care interesele de grup (uneori mafiot), lipsa de competență a inițiatorilor și a decidenților își dau întâlnire cu absurdul, ca la balamuc. Multe legi sunt contestate/schimbate, isteric, imediat după promulgare. Nu avem un sistem legislativ armonizat cu rațiunea, cu perspectiva și cu interesul cetățeanului truditor.
Sistemul legislativ care vizează domeniul Sănătății nu face excepție de la această regulă. Ageamii rătăciți câteva luni prin guvernări butaforice au inițiative de cârpaci care mai adaugă câte un petic aiurit legislației domeniului. Haosul agresiv din sistemul de pensii și salarizare se simte și aici ca la el acasă. Numărul celor care cotizează la bugetul asigurărilor de sănătate este din ce în ce mai mic. Acesta este un efect al proastelor guvernări care ne spun mereu că economia duduie. Pe fondul acestui duduit auzit numai de către profesioniștii minciunii electorale, numărul de salariați scade și exodul tinerilor în lumea civilizată este cronic.
În plus, inițiativa particulară este descurajată. În Occident, în cinci minute poți înființa o firmă. În România ești privit aproape ca un potențial răufăcător, dacă ai un asemenea gând. Fiind noi o democrație de tip… represiv (originală), bugetarii care au care au cele mai mari venituri salariale nu plătesc CASS. În plus, aceștia beneficiază și de un invidiat sistem… paralel de asistență sanitară. Așa că… mai ușor cu pianul pe scări; vaietul guvernamental raportat la scăderea drastică a numărului celor care achită CASS este fățarnic.
