Un șut, un pas înainte

2

Impozitul pe venitul global pe gospodărie pare o idee bună, în condițiile în care ești încurajat să faci „investiții” în casă, gen renovarea locuinței, reabilitarea termică sau chiar construcția uneia, acest tip de cheltuielii fiind deductibile fiscal.

Nu e ceva nou pentru lumea modernă, astfel de facilități fiscale existând în multe state occidentale. Sincer, m-aș fi așteptat chiar la mai multe, dar probabil că o să aflăm detalii la momentul oportun. Oficialii spun că „vor exista deduceri pentru toate cheltuielile făcute în țară, în niște limite stabilite prin lege”.

Oricum, e bun și așa. Adică, faptul că îți poți „trage” din impozit și asigurările de sănătate sau de locuință, ori banii cheltuiți pentru școlarizarea copiilor și altele e deja un lucru bun. Mă încântă chiar și faptul că nu vor fi luate în calcul la plata impozitului global câștigurile obținute din agricultura de subzistență și mai ales că familiile vor fi încurajate să aibă cât mai mulți copii, prin susținerea anuală cu 1.600 de lei pentru fiecare nou născut.

PUBLICITATE

Nu știu dacă se va ajunge la acea sumă de 60.000 de lei pe an deductibili pe familie, parcă sună prea bine. În fine, mă gândesc la faptul că această nouă abordare apare, în special, în ajutorul celor cu venituri mici în familie (și vă spun, sunt foarte mulți în această situație). Sigur că vor fi mereu cârcotași și rău-voitori, angajați permanenți pe post de Gică Contra, care vor zbiera de fiecare dată când apare o idee novatoare.

Să fim înțeleși: nu sunt susținătorul niciunui partid politic, ci mai curând al ideilor care duc țara înainte, nu o mai țin pe loc, cum s-a-ntâmplat de un sfert de veac. Pentru că bani sunt în România, așa cum am mai spus-o și în alte dăți, chiar mai mulți decât ne-am fi imaginat. Ideea e să îi identifici și, mai ales, să oprești scurgerea lor în „subteran”.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ