2 mai 2024
SportUn subofițer de la Podu Turcului a câștigat Cupa Jandarmeriei 2023

Un subofițer de la Podu Turcului a câștigat Cupa Jandarmeriei 2023

Sergent majorul Boboc Nicolae, un jandarm activând de aproape un an în cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere si Ordine Publică din Podu Turcului, a obținut recent o realizare impresionantă în domeniul sportului.

În cadrul Cupei Jandarmeriei 2023, Nicolae a urcat pe prima treaptă a podiumului la alergarea distanței de 5000 de metri, reușind astfel să-și facă colegii mândri de performanța sa.

” Sunt foarte implicat în activitatea profesională, însă după orele de program mă dedic sportului, care îmi încarcă bateriile, astfel reușind să fiu mereu în formă. Profesia de jandarm este un efort permanent de autodepășire, de lucru în echipă și nu este una ușoară, implică multe sarcini și responsabilități, dar avem o echipă frumoasă și mă consider un om norocos”, a declarat Nicolae.



Realizarea sa este cu atât mai notabilă cu cât este un exemplu de dedicare și disciplină, într-o profesie care cere mult efort și responsabilitate. Jandarmeria Bacău se mândrește cu prestația lui Nicolae și își exprimă întreaga apreciere pentru eforturile sale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri