Un biopic (așa se numesc mai nou peliculele cu biografii) recent difuzat pe un canal TV, avându-l ca erou pe Rudolf Valentino, mi-a readus în memorie figura celui care a fost primul sex- simbol al cinematografiei și primul latin lover al filmului american. În „Rudolf Valentino: destinul unei legende”, o miniserie italiană, rolul tenebrosului cuceritor cu privirea languroasă, cu buze senzuale, cu părul lucitor, dat din abundență cu briantină, este interpretat de Gabriel Garko. Frumosul actor care, recent, a spus adevărul despre orientarea sa sexuală, ținută în secret până acum, dezamăgindu-și crunt admiratoarele. Nu mă număr printre ele, dar recunosc că m-am uitat cu plăcere la Garko, pentru că arată foarte bine fizic, iar profesional își face treaba destul de corect. L-am urmărit în câteva seriale cu intrigă încâlcită, cu acțiune, destul de atrăgătoare, spectaculoase, programate în weekend, când, oricum, aveam timp și de lucruri de larg consum. Actorii mei preferați nu se găsesc printre cei cu sex appel din ăsta afișat cu ostentație, mie îmi plac tipii mai subtili, un pic ciudați, extravaganți, cu un aer de straneitate, cum era Peter O’Toole, în fine, mă opresc, fiindcă n-am să spun aici chiar tot.
Să revin la filmul despre Rudolf Valentino, unul modest din punct de vedere artistic, și melodramatic, dar nu departe de adevăr, pentru că așa a fost și viața seducătorului italian, extrem de scurtă și plină de suferință. Emigrând din Italia (aici urmase o școală de agricultură, sănătatea lui cam șubredă împiedicându-l să ajungă militar, așa cum își dorise), după o scurtă ședere la Paris, unde a urmat cursuri libere de dans, Valentino și-a câștigat din greu existența, trecând prin multe experiențe umilitoare. A fost chelner, grădinar, dansator, instructor de dans și, după zvonurile care au circulat o perioadă, chiar gigolo. Visând să pătrundă în Cetatea Filmului, la Hoolywood, câtva timp a făcut figurație, a prins niște roluri mărunte, până când, dând replica unor dive ale filmului mut, până când, într-o bună zi, i-a surâs norocul. A trăit apoi ca într-un vârtej, înșirând filme, unul după altul, și câștigându-și renumele de The Great Lover. Rudolph avea un magnetism extraordinar, fiind adulat de femei și detestat de bărbați. Nu era înalt, și de aceea purta talonete în pantofi, dar era foarte bine clădit, cu un trup aproape sculptat. Avea ochii migdalați și o privire intensă, caldă, catifelată, o gură frumos desenată, dar, mai presus de orice, era ținuta lui, plină de eleganță.
Era de o distincție naturală, dar avea un temperament de foc, meridional fiind și orgolios, așa că intra și în multe dandanale. I-a plăcut să ducă o existență de nabab, să arunce cu banii pe geam, astfel că s-a umplut de datorii și a fost nevoit să facă un turneu de dans (era un admirabil dansator de tango) și să apară în niște reclame de produse cosmetice, ca să mai scape de creditori. A fost acuzat că a feminizat imaginea bărbatului american, drept pentru care i-a provocat pe detractori la un meci de box, care nu a mai avut însă loc. Iar în amor, a avut un ghinion teribil. S-a căsătorit cu o actriță, Jean Acker (despre care umbla vorba că era lesbiană), iar în noaptea nunții ea l-a ținut în fața ușii camerei de hotel în care se încuiase. S-a grăbit să se recăsătorească (fiind acuzat de bigamie) cu o superbă fostă balerină, Natacha Rambova, un personaj cam sulfuros, o tipă pe cât de frumoasă, pe atât de cinică și perversă, împrăștiind bârfe în care virilitatea lui era pusă la îndoială. Trist destin a avut „Fiul șeicului”, dispărut la numai 31 de ani, în 1926 (s-a scris mult despre grandioasele sale funeralii și isteria feminină delanșată atunci), când intră în legendă.
