6 mai 2024
Top StoryUn parlamentar, cu sinceritate, despre grevă

Un parlamentar, cu sinceritate, despre grevă

Ce ați vrut să demonstrați cu greva asta? Nu sunt bani la buget; e simplu! Nu ați înțeles nici acum că sunt în curs de implementare proiecte majore de interes planetar, național, zonal, medical, de mediu și energie verde, de UE – NATO, de egalitate de gen, de război, de sancțiuni și toate cer sacrificii ?! Orice concesie strică echilibru bugetar! ,,Echilibru bugetar” are așa o sonoritate sobră și implacabilă, ca destinul. Ce știu profesorii despre apăsările guvernanților? Nimic. De pildă, nici nu și-au pus problema că, înainte de atacul ticălos și mârșav al lui Putin, România, anticipând, se pregătea să-și apere pădurile, petrolul, gazul, energia (concesionate în parte prietenilor noștri), de potențiala invazie rusă. Nici nu terminasem achiziționarea integrală a celor 120 de milioane de doze de vaccin comandate, atât de necesare sănătății noastre, când parlamentul vigilent, cu viziune, a emis Legea nr. 37/2021 pentru realizarea “Capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă” (M.O. 236) și astfel am cumpărat de la partenerii noștri din SUA ,,…sistemul de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă Naval Strike Missile, incluzând instalaţii mobile de lansare, muniţia, platformele de comandă-control-comunicaţii, platforme de transport …” , în valoare de 375.000.000 euro, făra TVA. Nici nu vreți să știți ce greu ne-a fost să votăm. A trebuit să găsim soluții, să nu stricăm echilibru bugetar. Și am reușit. Am introdus în corpul legii, la art. 3, un punct (5) după care a fost abilitat ,,…. Ministerul Finanţelor să aprobe modificarea repartizării pe trimestre a cheltuielilor aprobate în buget, fără păstrarea echilibrului bugetar…” Păi, ne prindea războiul fără rachete antinavă și cu bugetul dezechilibrat în mod nelegal. Și lucrurile au decurs din una în alta. De pildă, lansatoarele de rachetă antinavă au nevoie de un suport logistic, adică de nave. Și aici iarăși o serie de probleme ce depășesc puterea de înțelegere a greviștilor. Știți cât poate fi de greu să achiziționezi niște nave? Pare o bagatelă să zici; ,,niște nave”. Să vă spun eu, din interior, ce complicat e. De şase ani Ministerul Apărării Naţionale nu reuşeşte să semneze contractul pentru achiziţia a patru corvete militare noi şi modernizarea celor două fregate Tip 22 pe care le avem. Corvetele ar costa un mizilic de 1,2 miliarde de EUR, dar prețurile la materii prime au crescut iar partenerii noștri francezi (pe care îi apărăm pe flancul de Est) și care au câștigat contractul, nu par a se grăbi. În timp ce ,,… situaţia de securitate de la Marea Neagră s-a deteriorat, Rusia îşi dotează flota cu rachete hipersonice” , spune https://monitorulapararii.ro/romania-rateaza-si-in-2021-achizitia-de-corvete-1-40092 . Oricum, corvetele fără submarine care să le apere, pe dedesupt, degeaba. Dar știți cum se spune, ,,tot răul spre bine”: dacă n-ai corvete, n-are Putin ce scufunda. În fapt, ordinea priorității ar fi inversă, adică, să controlăm întâi, cu vigilență, spațiul subacvatic. În consecință, luna aceasta parlamentul a aprobat achiziționarea a două submarine Scorpene de la firma franceză Naval Group (500 mil. EUR) și achiziția a două nave- vânătoare de mine, „second” , prin intermediul unui acord cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (Valoarea estimată – 112.560.000 euro, fără TVA). Într-un viitor oarecare vor fi livrate și astea. Acum vă întreb; de unde bani și pentru salarii? Abia am reușit să achităm izoletele și măștile, mai avem restanțe de plată la vaccin și alte contracte în curs de executare. De pildă, programul de înzestrare cu 54 tancuri Abrams, la mâna a doua, de la aliații noștri SUA are o valoare totală estimată de 1.000.473.000 euro, (!!!! ) și se va derula începând din anul 2023, ne spune https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/romania-cumpara-doua-nave-britanice-la-mana-a-doua-si-doua-submarine-frantuzesti-ce-alte-achizitii-militare-urmeaza-a-fi-facute-2353029 . După aceeași sursă, România va mai achiziționa capabilităţi eficiente de detecţie, clasificare, identificare şi distrugere/neutralizare a minelor în valoare totală estimată de 150.000.000 euro (fără TVA). Nu mai vorbim de mentenanță, personal deservire, centre logistice, etc. Să vă mai povestim despre avioane? Nu ne mai ajung taxele și impozitele, dar dacă e nevoie, nu ne dăm îndărăt și vom vinde țărișoara asta bucata cu bucată, să facem rost de bani pentru a o apăra; altfel cum? Cu avioanele, am avut mare noroc; Norvegia avea până de curând aproximativ cincizeci de F-16. A început să le retragă în 2022 pentru a cumpăra F-35. Dar noi am fost pe fază și am achiziționat treizeci și două dintre aceste avioane la un preț de 388 de milioane de euro. Chilipir. E adevărat, sunt depășite, dar funcționează. Că România e o țară norocoasă o confirmă și fostul șef al Armatei Române, generalul Ștefan Dănilă, pentru https://www.defenseromania.ro/romania-voia-sa-cumpere-32-avioane-f-16-block-52-noi-adevarul-e-ca-printr-o-intamplare-fericita-s-au-gasit-bani-chiar-si-pentru-planul-b_622845.html ; el a spus că doar o întâmplare fericită a făcut ca Ministerul Apărării să aibă bani pentru a demara și achiziționa 17 avioane F-16, încă în uz, din Portugalia….. Și nu stăm deloc degeaba. Luna trecută, Consiliul Suprem de Apărare, condus de distinsul nostru președinte, a aprobat și achiziționarea de avioane F-35 pentru Forţele Aeriene Române, conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale. Prețul unui astfel de avion variază între 78 – 89,3 milioane dolari, în funcţie de modelul dorit – A, B sau C. Avem de unde alege. De asemenea, împreună cu încă 14 state europene ne-am angajat să achiziționăm în comun și sisteme de apărare aeriană din categoria Arrow 3 israelian şi Patriot american, pentru Ucraina, spune https://www.stiripesurse.ro/nato-mai-unita-ca-niciodata-in-fata-amenintarii-ruse-romania-se-alatura-unui-grup-de-tari-pentru-achizitia-comuna-de-sisteme-antiaeriene_2603045.html Bine că există solidaritate, altfel ce ne-am

fi făcut singuri în fața ursului. Dacă mărim salariile cum cer greviștii, trebuie să găsim și resursa bugetară. Să spună profesorii de unde luăm banii fără să dezechilibrăm bugetul. Nici nu vrem să ne gândim ce ar însemna desolidarizarea de frații noștri din Ucraina și să le tăiem sprijinul. Abia s-a implementat Ordonanţa de Urgenţă nr. 22/2023 din 12 aprilie privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară cetăţenilor din zona conflictului din Ucraina. Conform art. II, pct.1, cheltuielile cu hrana sunt în valoare de 20 lei/zi/persoană şi de 50 de lei/zi cazarea. Dacă sunt două persoane iacătă dintr-un foc 4.200 lei pe lună, bașca asigurările de sănătate și banii de buzunar. Aproape 4 milioane de ucraineni au intrat în România de la începutul conflictului, ne spune https://www.libertatea.ro/stiri/refugiati-ucraina-ramasi-romania-inregistrati-revisal-contracte-munca-4507865 , dintre care 106.000 au și rămas. Faceți și dvs. socoteala. Nu mai amintesc de “Sprijinul de lichiditate sub formă de garanţii” acordat Ucrainei prin Hotărârea nr. 90/2023, din 17 martie, a Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări și multe altele… ce nu pot fi devoalate. Soldații aliaților noștri staționați în România au și ei familii, și salarii- ca acolo, plătite de aici. De,…. NATO subțire, cu cheltuială se ține. Avem și cheltuieli secrete, indispensabile și necesare într-o democrație. Știți voi, dascălii, ce eforturi facem noi- țara, cu deplasările colegului dvs., dl. prof. Iohannis? Păi, nu știți! Nici noi, că au fost secretizate. Adică pe lângă secrete de serviciu, secrete de stat, avem și secrete de deplasare. Ce pot să vă spun….. ne e greu, chiar dacă nu tuturor la fel ! N-avem. Suntem săraci, dar promit că vom fi mai mult decât atât și vom apăra ce mai rămâne. Cum spunea și marele George Enescu, sau Eminescu, …io îmi apăr sărăcia și nevoile și neamurile,… etc. Așadar, la muncă, nu la întins mâna- că nUE bani.

Pentru totdeauna, alesul dvs.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri