29 martie 2024
CulturăUn Nobel pentru persistenţa memoriei

Un Nobel pentru persistenţa memoriei

Se ştie că un Premiu Nobel nu se acordă doar pe criterii pur literare, în joc intrând şi alte criterii, cum ar fi cele de natură politică sau geopolitică. Sunt şi multe mesaje extraliterare care se amestecă în compoziţia acestui premiu atât de râvnit.

Anul acesta, Patrick Modiano, francezul care a adus cel de-al cincisprezecilea Nobel Franţei (ţară care deţine supremaţia la acest capitol) a stârnit o mulţime de comentarii contradictorii, ba chiar a fost contestat de presa anglo-saxonă în chip violent. Asta în timp ce alţii îl consideră un Marcel Proust contemporan şi îl compară cu Sartre şi Camus.

Cert este că Patrick Modiano este un scriitor care se citeşte uşor şi cu plăcere. Are o scriitură fluentă, uşor eliptică, dar cuceritoare, pentru că există multă intimitate şi un mister difuz în paginile sale. Modiano descrie lumea Franţei sub ocupaţie, încercând să capteze acea atmosferă apăsătoare. Căutarea dramatică a identităţii este o altă temă predilectă a acestui ”caligraf al memoriei”, după cum a fost numit.



Cel mai important mi se pare însă faptul că acest scriitor ne aminteşte că opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa şi uitarea. Să fii un spectator pasiv al timpului trăit este cel mai rău lucru, la fel, să te scufunzi în „noaptea rece a uitării”.

I-am citit lui Modiano două romane, „Bulevardele de centură” şi „În cafeneaua tinereţii pierdute” (ce titlu frumos!) şi aştept să citesc noile traduceri de la Polirom. Autorul care a adus cel de-al cincisprezecilea Nobel Franţei (l-am numărat şi pe acela refuzat, cu un gest de frondă, de Jean-Paul Sartre) merită citit, pentru că este foarte actual, deşi vorbeşte despre trecut şi recuperarea acestuia prin exerciţiul permanent al memoriei.

Pentru că uitând, riscăm să repetăm o istorie care ne-a fost potrivnică. Acum, când Europa dă semne de boală, cu criza din Ucraina, şi când se înmulţesc avertismentele că noi ziduri se pot înălţa între oameni şi între popoare, când ne pândeşte pericolul unui alt război rece.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri